şine

omoară-mă sau vino!

oricum ar fi e bine mă sting
sub apăsarea cerului
simt fierbinţeala fierului
rugina luminii din stâlpi
cade pe bluza mea albă
deja pătată de vin şi alcool 4,5

aştept

şi fierb în propria-mi emoţie
căci vine:

vine trenul...

Bucurie de Tinere Condeie

fragment de "Imagini" pentru cititori:

"Tânărul îşi adună hârtiile şi le pune în mapă, creionul cade la locul lui şi el îşi urmează iubita spre, cel mai probabil, câteva ore de detenţie la sfârşitul săptămânii, dar acum vor merge la o cafenea din centru.

Partea bună la pauzele dintre ore e că nimeni nu te întreabă unde pleci sau de unde vii, aşa că poţi să te faci dispărut foarte uşor pentru maxim două ore. Dacă lipseşti mai mult, colegii de clasă încep să îşi pună întrebări, te dau absent, iar tu ai probleme cu diriginta şi, automat, cu părinţii.

Strada îngustă ce pleacă de la şcoală dă în drumul pavat din centrul oraşului. Aici e teatrul, unde mereu artiştii vin să-şi arate talentele; cinematograful, ale cărui filme sunt foarte râvnite, mai ales în rândul tineretului; o farmacie deschisă non-stop; blocuri construite în stil baroc şi bineînţeles, cafenele şi restaurante.

Cei doi se aşează la o masă de lângă geam, perdeluţa roşie prinsă la mijloc şi trasă lângă perete aproape atinge florile din vază, iar chelnerul amabil îi întâmpină cu un zâmbet şi le dă meniurile odată cu recomandarea zilei: ceai de smochine. Părul lung, şaten al Celiei îi acoperă faţa, cu un gest ea îl dă la o parte, îi spune băiatului să–i comande o ciocolată caldă şi merge spre toaletă. Tiberius rămâne la masa de lângă geam, singur, privind afară. Chelnerul vine, el îi dă comanda, acesta se îndepărtează, iar visătorul rămâne tot singur.

Strada e plină de oameni care merg într-o linie continuă, unii depăşesc persoana din faţă, alţii îşi schimbă direcţia încurcând tot „traficul”. Maşinile aşteaptă verdele, bicicletele sunt legate la locul lor, totul pare normal în centru. Dar Agnes e în acea mulţime de oameni. Tiberius o priveşte cum se învârte pierdută, i se pare că e ceva special la ea. Începe să o deseneze. O priveşte cum un pianist se uită la pianul său înainte de a scrie o altă partitură. Părul ei tuns drept, până la nivelul umerilor, negru, strălucitor, ochii mari, albaştri, creionaţi cu puţin negru la colţuri, buzele ei de un roşu palid i-a atras atenţia. Era îmbrăcată într-o rochie verde, lejeră, până la genunchi. Cizmele negre îi strângeau picioarele, iar talpile lor înalte o purtau spre un metru şaizeci şi cinci. Era micuţă de felul ei, deşi avea şaptesprezece ani. Căuta răspunsuri. Sau cel puţin un răspuns: „Ce e sufletul?” La un moment dat s-a simţit privită. Deşi i-a văzut ochii îndreptaţi spre el, a rămas aşa: uitându-se la minunea de pe trotuar. Privindu-l, Agnes a hotărât că el e omul potrivit care îi va putea răspunde la întrebare, deci a pornit spre cafenea. Acum Tiberius a decis că e timpul să se uite în altă parte. Celia nu se întorsese de la toaletă. Sau aceste minute au fost doar câteva clipe?"

... (mai târziu în acea zi)

"Agnes şi Tiberius se aşează pe banca de sub salcie, el ia mâna fetei şi o duce la piept.

-         Ca să îţi răspund la întrebare: simţi asta, nu?

-         Şi mie îmi bate inima. Nu sunt robot.

-         Nu fii aşa! Ascultă. E un fel de muzică. Uită-te la mine şi spune-mi la ce mă gândesc.

-         Zâmbeşti, deci te gândeşti la ceva frumos, nu?

-         Nu o lua teoretic. Dacă ai inimă, poţi să simţi. Cei mai mari oameni sunt modelaţi de deciziile pe care le iau. Vrei să simţi?

-         Da! Am venit să aflu ce e. Nu mă aşteptam să experimentez asta.

-         Uită-te la nori: ai văzut fotografii cu nori negri, bănuiesc. Asta înseamnă ploaia.

-         Nu… Ploaia e un dar al divinităţii, atinge suprafaţa terestră, are contact cu păcatul şi devine sărată. Voi o urâţi, dar în acelaşi timp o iubiţi.

-         Stai… ce? Nu, nu, nu. Ploaia e ceva magic… E ca o baie de picuri. Nu ştiu cum să îţi explic, trebuie să o simţi ca să vezi.

-         Continuă ce ai început să-mi spui.

-         Vorbeam despre furtună. Uită-te în ochii mei. Ce vezi?

-         Pe mine. Ai ochii atât de negri!

-         Continuă să te uiţi, acum închide ochii. Imaginează-ţi păsările zburând în stoluri, dansând; adunându-se şi risipindu-se. Ele intră într-o iniţiere care adulmecă furtuna. Nori negri se strâng pe cer, se aude un sunet puternic: un tunet. O lumină străbate cerul ca un meteorit şi loveşte câmpul. E un fulger. Ploaia începe. Primii picuri ajung la noi, pentru că suntem afară. Apa îţi udă părul, faţa şi îi simţi gustul sărat. Acum, deschide ochii şi uită-te la mine. Ce vezi?

-         Focuri captive în furtună. Văd ce vezi şi tu.

-         Simţi?

-         Nu, îmi pare rău. Dar ai creat o imagine frumoasă… Ar trebui să scrii.

-         Scriu. Nimănui nu-i pasă. Nici mie nu-mi pasă acum.

-         Cum e să nu-ţi pese?

-         E să nu simţi nimic.

-         Adică ce simt eu?

-         Nu. Tu vrei să simţi. Mergem?"

A cincizecea postare

Căldură cu vânt

Foc protejat într-un butoi încins

Şi fumul lui zboară spre mine.

Mai aproape mă dau

Lângă butoiul cărunt,

Căci frigu-mi pătrunde în vine.

Praf alb de cenuşă ajunge la nori

Îmi intră în păr, îneacă în zbor

Un suflu de om, cu prea mult carbon,

Fum gros de aprilie.

Cireş înflorit muşcat de cenuşă,

Cu florile-i albe-acum gri,

Se scutură-n vântul zurliu şi c-o duşcă

De sevă se plimbă prin timp.

Oh, vânt ciudat ce-acoperi grădina

Cu braţele-ţi reci de beton,

Hai, ia-te şi du-te,

Mie-mi place căldura

Dăruită de lemnele-n foc.

Iubesc să găsesc lucruri noi, în praf. 

Melc.

O zi vântoasă!

Ce poţi face mai mult într-o zi vântoasă? A... Să ieşi cu câinele în parc, să te îmbraci hippie, să alergi printre flori... :D Na, na naaa!

 Fajita! 

 Una bucată, doua bucată, treia bucată, patra bucată de oameni. :D

 Dacă asta nu e perfect, nu ştiu ce e! Love you, Adina!

Mi-a finalizat ziua într-o notă înaltă: Un om citind în natură...

Concluzie: Zi faină! (Şi vouă.)

New lil' book

"Am învăţat să fim
un măr tăiat în două
cândva între secunde.
Am fost îmbrăţişaţi
în prima lumină
şi cerul a coborât
peste noi cu flori.

Atunci
aripile ne-au încremenit.
Începusem a ne adora
fluturii ieşiţi din gură
şi furtuni de nisip
muşcând frenetic din măr
ne-au purtat spre
margini de ploaie."

(Paulina Popa, Marginea ploii - Nunta cuvintelor, 1995)

"Am să mă feresc să mai intru

într-un câmp cu aştri,

când intrând odată

gura mi s-a închis

şi universul mi-a arătat

marea de-ntrebări din cale.

Cum să vă spun când
rotindu-mă în jurul
unei jumătăţi de vis
mi-a lovit planeta
o piatră din soare
şi de atunci sângele meu
este potop de stele
arzătoare."
(Paulina Popa, Poem astral - Nunta cuvintelor, 1995)

 I-am spus că voi numi fotografia: "Arta de a face SELFIE". :)

Deci aici era prinţesa pe care o căutam de atâta timp! Numele ei e Carla. :)

 That's ma family!

Sărbători de aprilie şi mielul de Paşti

     Toată lumea vorbeşte despre asta. Numai "sărbători fericite", "Paşte fericit" şi alte de-astea... Da' mai paşteţi fericiţi şi daţi-mi pace! Dacă opreşti un oarecare om pe stradă şi-l întrebi ce sărbătorim, va spune: moartea lui Isus Hristos, sau iepuraşul. Şi dacă-l mai întrebi: cum sărbătoriţi? Va spune: vopsesc ouă, tai mielul, dar habar n-are de ce! Unu la mână: Faza cu mielul simbolizează Jertfa. Şi noi cică suntem ţară creştină. Mielul de Paşti  = "Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura." din Isaia 53 (versetul 7). Şi doi la mână: Tradiţia e de la evrei. După ce or stat robi în Egipt, Dumnezeu a trimis mai multe plăgi şi Faraon nu i-a lăsat să plece în ţara lor. Ultima nenorocire a fost trimiterea unui Înger al morţii prin Egipt, ca să ia sufletele întâilor născuţi din fiecare familie. Şi evreii au scăpat pentru că au ascultat porunca ungerii uşiorilor cu sângele unui miel. Apoi au plecat din Egipt şi Dumnezeu a închis Marea Roşie după ei. Găsiţi asta în Exod. După ce Isus a murit, a schimbat vechea tradiţie şi nu e musai să tăiem miel de Paşti. Bun. Am lămurit asta, şi totuşi aş vrea să vă prezint o imagine macabră: Am mers ieri la piaţă. Ghiciţi ce am găsit acolo! Ciobanii cu oile. Sau mai bine spus, mieluţii. Închişi între garduri de metal, înghesuiţi acolo, behăind, oare ce aşteptau? Să iasă. Ok. Vine un om, cere un miel. Domnul cioban, îi prezintă oferta, omul alege, mielul e prins de picioarele din faţă, ridicat de la pământ pentru a fi cântărit şi vândut. Pare ceva normal, nu îţi dă impresia că oiţa va muri. Episodul 2: Iese măcelarul cu şorţul plin de sânge din măcelăria lui. Vine la oi, alege una, ciobanul cântăreşte şi vinde. Măcelarul, cu şorţul plin de sânge, ia mielul de picioare cu ambele mâini, şi în ciuda faptului că acesta se zbătea sub presiunea strângeri lui, a plâns pentru ultima oară. "MIEL PROASPĂT TĂIAT" Şi lumea s-a adunat în măcelărie, carnivori însetaţi. Acum să stabilesc ceva: Nu sunt vegetariană. Mănânc pui, din când în când. Dar, nu aş putea tăia un animal niciodată. Una e să cumperi câteva bucăţi de piept de pui, alta e să-l tai tu. Şi, în fond, puiul ăla deja e mort, nu poţi da timpul înapoi să-l salvezi. Şi dacă nu-l cumperi tu, altcineva o va face. Şi poate că pot vedea partea bună a tăiatului mielului: Măcelarul nu va ucide vreun om, pentru că îşi potoleşte setea de sânge pe animal. Acum nu spun că măcelarii sunt criminali, dar iau toate posibilităţile în calcul. În fine. Asta e ceea ce am simţit să scriu, să-mi mai eliberez mintea după ziua de ieri. În orice carte de domeniu scrie: Oamenii se ocupau cu agricultură şi creşterea animalelor (care înseamnă ouă, lapte, lână şi... carne). 

   Capitolul 2 :)))  A mea familie m-a întrebat ieri: nici în vacanţă nu iei pauză? Cam asta făceam:

Iei! Sesiune de comunicare! Paralela dintre "Geniu Pustiu" şi "Sărmanul Dionis", Eminescu. Ieri am citit ce a scris Călinescu despre opere şi mi-am luat ideile de bază ale filosofiei kantiene şi schopenhauriene, ca să ştiu despre ce e vorba în propoziţie. Va fi super. În altă ordine de idei, am găsit o hârtie pe are aveam schiţate structurile discursive. :) POLIEDRU, realitatea văzută din unghiuri diferite; DECONSTRUCTIVISM, fragmente aleatorii dintr-un întreg ce-şi dezvăluie mai greu construcţia logică, previziv-unitară; INTROSPECŢIA, observaţia propriei conştiinţe (psiho); JURNAL, perspectivă subiectivă; RETROSPECŢIE, întoarcere în trecut; MEMORIE INVOLUNTARĂ, reamintire într-o clipă şi anticipare, pluriperspectivism, focalizare, basorelief, colaj. 
     Am găsit un suc la Profi (nou pentrumine), îi zice Frugo şi e foarte tare. E ceva gen: piure lichid din mai multe fructe. Şi ăla alb are litchi, ăla verde ceva din Paraguay şi Brazilia şi ăla negru... În fine, e exotic. Merită, pentru un 1 leu 50 :) Nu are ceai verde sau negru, asta e partea bună. Şi încă ceva, am văzut la Kaufland (da, am umblat în tot oraşul ieri, de pe la 11 la 16), ciocolată pură de la mama ei din Africa. Vreau să zic: 100% cacao. E vreo 12/13 lei, iar eu abia aştept să văd dacă e adevărată eticheta. :) 
    
     Vă las cu gânduri bune şi gospodărit, sărbători fericite, că tot suntem la subiect, iar dacă încercaţi acea cicolată înaintea mea, să-mi spuneţi cum e :)  

E = mc2

Trimit focul să ardă ploaia,

să elibereze soarele de nori

şi să-l umple de fum.

Trimit luna să ia controlul nopţii

şi stelele să ardă-n somn.

Universul trece liber

cu ochii închişi,

barba-i lungă pătată de praful

Căii Lactee, se scutură

pe o altă galaxie.

Tocmai ne-a băut.

Găurile negre se formează, de fapt,

când Universului îi e foame.

El deschide ochii şi lasă gene de stele

să cadă.

Adânc, în ochii lui se văd vise.

O stea moare, alta se naşte,

alta... Cade.

Unde? Oriunde. Departe.

"Anii lumină", doar câteva clipe.

Timpul e relativ.

Nimicul nu e nimic niciodată.

Totul nu poate fi rezumat.

Lumea 3 D e doar o mică bucată

şi noi suntem limitaţi de ea.

DAR atâta timp cât există vise,

Universul poate simţi,

iar 3D-ul dispare.