Azi plouă.

Ştirile: Veste naşpa - azi plouă.

Eu: De ce e naşpa? Azi plouă!

Oficial e septembrie! De ce? Ploaie şi iar ploaie... Timpul în care Hunedoara se aseamănă cel mai mult cu Londra! Numa' bine, dacă plouă putem sta în casă şi (în loc să stăm pe facebook, că aşa spun profesorii chiar dacă unii nu ştiu că noi citim pentru română şi învăţăm la istorie şi psihologie) azi să fim creativi! Creativitatea e bună, mai ales în zilele cu ploaie! 

Provocare: Azi citeşte o carte, desenează, dansează, cântă, scrie ceva... Fă ceva creativ! Ceva ce-ţi place! Fă ceva neaşteptat... Spală vasele sau mătură în sufragerie. Umple-ţi timpul cu ceva pozitiv care poate face pe cineva să zâmbească, fie că e mama ta sau profesoara sau vecina, nu ştiu! Ce ştiu în schimb, e că merită să trăieşti, să zâmbeşti şi să îi faci pe cei din jur să zâmbească!

Şi ce dacă plouă azi? Şi ce dacă azi toată ziua cât ai fost la şcoală a plouat şi nu s-a oprit până ai plecat şi tu nu ai o umbrelă ŞI stai departe de şcoală? Mergi prin ploaie, sună-ţi prietena (-ul) cea (cel) mai bună (bun) şi dansaţi împreună, chiar dacă ea (el) e acasă, măcar e acolo la telefon. E tare să ştii că este o persoană pe care te poţi baza oricând şi care e langă tine chiar dacă nu e fizic... A fi sau a nu fi? Maria este! :D (Just for you, girl! Lăţuste plin ploaeee! :P)

O zi faină, băi... Zi faină! :D 

Bucură-te de ploaieee!!! De-aia o avem de la Tata, să ne bucurăm de ea!!! :D Nu? 

TU!

Iar am scris ceva... Nu ştiu de unde... Nu ştiu cum... Parcă nu eu scriu atunci când scriu aşa ceva! E un sentiment interesant... Dar:

Plouă.
Mai bine spus: FURTUNĂ!
Vântul îţi urlă numele
şi te văd printre nori.
Eşti ca un fulger trimis de Zeus
în calea unui muritor morbid.
De ce?
Să-i curmi suferinţa
acumulată-n timp.
Parcă sunt o operă arhaică la care te uiţi!
Mă studiezi...
O pânză pictată sacru, în acrile mărunte
şi scrisă în nişte simple cuvinte
care descriu totul.
Universul infinit are o limită:
În ochii tăi îl cuprinzi pe tot.
Călătorule! Ai fost oriunde şi nicăieri.
În minte, în suflet, în stomac...
Mă citeşti, cercetezi sau
pur şi simplu te uiţi...?
Ce vezi? Ce vezi la mine?!
Sunt doar o simplă scriitoare
care adoră numele de prinţi
şi noaptea.
Care îşi dansează gândurile
şi scrie sentimentele pe foi,
pe foi pierdute...
Zbor.
Da! Simt că zbor într-un etern imens, ameţitor.
Efemerul şi-a pierdut valoarea, dar
gustul ciocolatei rămâne neschimbat.
Doar vremea se schimbă.
Doar vremea e la fel.

Trezeşte-te.

Cântecul tău
A rămas o umbră a ce a fost odată
Dimineaţa.

Glasul tău

Nu se mai aude cât să împrăştie

Ceaţa.

Imposibilul de acum,

era posibil atunci... 

Iar tu...

De ce ai ales să pleci, să plângi?

 Te îmbraci în dungi,

Suferi închis în lumea interioară.

Ieşi! 

E tot acelaşi soare de odinioară!

Cântă!

Dă drumul vocii tale.

Nu e pierdută!

Dar e pe cale... 

Mary.

Asta îţi e dedicată.
În primul rând, eşti o floare delicată.
Te mişti de parcă nu eşti afectată
de gravitaţia demult creată. (că tot vorbeam de gravitaţie...)

Zâmbetul  tău aduce lumină,
Vocea ta cântă în surdină
parcă, în acest peisaj cu lună plină.
Şi cred c-această artă o să ţină.

Ştii, nu mă gândeam niciodată
Că vom fi prietene - mereu împreună -
dar, uite că deodată:
Amintirile "noastre" se-adună.

Nu mi-a plăcut catrenul,
dar tu m-ai făcut să scriu unul.
Suntem două molecule în sistemul
care se învârte ca nebunul.

E deja a cincea strofă - utopie!
În momentul ăsta spun: "Nu totul e o prostie."
Mă bucur că încă trăim în copilărie
şi că scriu asta în ora de geografie.
                                                                                   Cu dragoste, nu drag,
                                                                                                    Raluca.

     Nu ştiu ce simţi tu pentru mine, dar eu chiar m-am ataşat. Asta e o nimica toată faţă de ce aş putea pune în cuvinte alături de numele şi imaginea ta în sufletul meu. Aş vrea să înţelegi că ţin enorm la tine, indiferent de ce ar spune alţii. Citind şi scriind poezia din nou, mi-am dat seama că s-ar putea înţelege altceva din ea :))). Ei bine, eu şi Maria suntem foarte bune prietene... :D Ne cunoaştem de mult şi niciodată niciuna din noi nu a crezut că vom ajunge prietene... Dar uite-ne acum! :)
     Pe scurt... Eşti o zână, o scumpă, o binecuvântare în viaţa mea! Mă bucur mult că ne-am cunoscut mai bine anul acesta (şi nu o spun ca pe o formalitate). God Bless you sweetie!!!

Liber

Libertate.
Pe timp de zi, dar mai ales de noapte.

Liber în versuri scriu,
Nu mă reţine nimic.
Şi într-o zi, da, ştiu!
Totul va fi unic.

Încearcă să găseşti înţelesul
Versurilor mele,
Şi, da, abia atunci
Eşti critic de 5 stele.

Versurile-mi aripi au,
Îmbrăcate-n foc.
Şi crede-mă, chiar vreau
Emoţii să dezgrop.

Am libertate-n Artă!
Exprimare curată, nu deşartă.
Pe aripi de vânt purtată,
În note-napoiată

Pe Pământ.

Deşi aş vrea să stau să va mai cânt.
Oricând, atât de liberă zbor!
Cobor de la simplul decor,
La soarele trecător,
Dar nu ignor
Ceea ce poate să devină uimitor.

Zâmbesc. Şi printre lacrimi câteodată.
Interesant, oameni noi, culori aşteaptă.
Liberă să dau lumină acoperirii-ntunecată
Să dea suflet inimii criptată.

Stau pe un nor pufos,
Mă uit în jos...

Hey! Voi, muritorii!
Jucaţi cum vor domnitorii
Întunecaţi şi îmbrăcaţi în lumina nopţii.
Nu ştiţi să vă împotriviţi sorţii?

- Zâmbiţi! Mă adresez vouă, direct!
Mă uit la voi, la jos, discret.
Zâmbiţi de Fericire Nouă!
                   Libertate vouă!

Prins în Lumea Moartă

Adăugat la titlu ar fi... "Prins în Lumea moartă, fiindcă nu mai eşti tu..."

Înaripat.
Încătuşat de timp,
Închis în spaţiu
Şi visând.

Într-o zi voi ieşi!
Îmi voi lăsa aripile să zboare!
Şi atunci, draga mea,
Patul tău de petale
Care m-a închis grosolan
Va fi în veci aruncat în van
Şi secundele vor trece iar,
Eu voi putea să zbor.

Îţi scriu.
Aripile-mi sunt îngheţate
Şi vor să ia din nou foc.
Vor să fie eterne,
Ca atunci când îţi zâmbeam
Şi ne ţineam în braţe.
"Până ce moartea ne va despărţi."
Uite, răul a fost făcut.
Acum, eşti doar o poveste de demult,
O carte pe care o deschid din când în când,
În care trăiesc.
Draga mea, te iubesc!
Dincolo de-acestă lume
Pe care ai părăsit-o suferind,
Care nu mă lasă să zbor!
Vreau să zburăm pe cer!
Abia aştept să te văd.

Dar, cum spuneam,
Închisoarea care mă ţine legat în lanţuri
Nu mă lasă.
Timpul trece greu.
Fiecare secundă pare o veşnicie.
Casa noastră tot mai mică.
Abia aştept să plec!

Sunt un Phoenix.
Aripi de foc.
Un zburător, un zân, un visător.
Sunt un băiat,
Devenit bărbat
Care te iubeşte!
Vreau să te am lângă mine!
Vreau să zbori!
                                         - 30 aprilie 2014 -


   Nu ştiu de ce am scris-o la masculin, de ce ideea de moarte şi celălate idei morbide... Nu a murit nimeni apropiat mie...  M-am trezit acum câteva zile, după ce am terminat "Romeo şi Julieta" la şcoală şi am început să scriu dimineaţa pe la 6:30, 7... A ieşit asta... Parcă nu ştiam ce scriu. Dar am scris. Şi... Mulţumesc. :)

Dacă...

Dac-aş sta să calculez
                fiecare zi, minut, secundă,
Dac-aş avea curajul să-l
                dobor pe cel ce vrea să mă împungă,
Dac-aş putea să văd viitorul
                 prin ochi de cristal,
                     printr-un geam roz,
Dac-aş vrea, dac-aş avea voinţa
                 de a schimba totul...
          Dar uite! Vreau şi am voinţa!
                                Nu se schimbă nimic...
Dac-aş zbura departe, oh!
                  De-aş putea zbura!
           Măcar aş pleca,
                    şi lumea n-ar fi atât de rea.
Îmi pare rău că nu vrei să fiu aşa.
       Dar aşa sunt, voi fi,
                  Şi nu poţi schimba asta...
Dac-ai putea...