joi, 22 octombrie 2015

a naibii răceală

n-am febră dar am
35 de grade 32 la mâini
dorm în pijamale de mătase cu
yume, iepurilă ș-un om cald sub
straturi, straturi de pături.
iau pastilele cu ceai
cald îl simt fierbinte
când coboară spre stomac mă arde.
nu pot să ridic - să mă ridic
să țin cana în mână să țip
capul îmi explodează și-mi închipui
că se poate întâmpla exact ce zic:
pot decora peretele din stânga cu vise cel
din dreapta cu stele
și tavanul cu pomi pot
avea o cameră rece
(atât de rece cât sunt eu)
21 de grade e mult

cititorule, te miri că îngheț?
e mijloc de toamnă
am pantofi îmbrăcați în blană
port căciuli și mănuși de damă…

m-am îmbolnăvit ca început de octombrie
și mi-e rău azi îmi cântă
the dreamer în cap un tip la tobe
un altul la chitară
mă privesc de pe geam cum încerc să
le spun să se oprească ei
nu vor și cântă mai tare
eu ajung să-mi decorez încăperea
cu vise, cu nori, cu brazi și cu vânt
după trei zile încă plâng

n-o să se-ntâmple

a naibii răceală!

~ 4 octombrie 2015, ora 09.58 pm

Dragii mei, azi (după doi ani) am descoperit cum să postez pe blog de pe mobil. Așa că, ne vom vedea mai des! :D

vineri, 9 octombrie 2015

Protest pentru protecţia animalelor

Eu dobitoacelor celor mute le dau grai
au fost fără minte
cum spunea Ureche până
când prin pix le-am umanizat
le-am făcut să se alinieze
standardelor noastre
de oameni tâmpiți. Le-am
urcat cu o treaptă mai sus
ca să fiu sigură
că nu vor mai fi desconsiderate
de scriitorii viitori
și copii nu se vor mai jigni
cu "boule".

Cuvântul "câine"
va prinde o altă valoare
mai ales eliberat
de vocea domnului Gheorge.

Păsările vor fi animale de pradă.
Toate!
Vrăbiuța va înghiți urechile
neascultătoare, ciocănitoarea
va scoate ochii neatenți pe
unde calcă, berzele vor fura
pantofi.

Și-așa ne-am întors
în epoca primitivă.
Epocă în care animalele sunt oameni,

iar oamenii sunt… câini.

Odată inspirată de Letopiseţ (acolo e un fragment în care Ureche denumeşte "dobitoacele" fără minte), am început să scriu chestia asta. Şi mi-am zis că n-am mai postat nimic de ceva timp... Aşa că iacă... Protestul meu de veganistă!