Am auzit o mică idee recent: „un câine nu trebuie să
citească o carte ca să ştie cum să fie câine”. Cred că ni se aplică şi nouă.
Suntem homo sapiens,
oameni gânditori. Citim, ne documentăm, ne umplem efectiv de toate informaţiile
care plutesc în jurul nostru. Învăţăm, practic, cum să fim „oameni”. De ce ar
trebui să învăţăm asta? Ştim, la fel ca şi animalele, care e natura noastră,
cine suntem. Mă întorc la câini: ei ştiu cum să latre, nu au nevoie de un curs
ţinut de „doamna profesoară câine” ca să înveţe asta. Un câine nu se comportă
ca un peşte sau ca o girafă. Noi de ce procedăm diferit?
Uite ceva interesant: Stuart Mitchell e un tip care a
transpus ADN-ul în muzică. El spune: „Noi suntem cântaţi în forma pe care o
avem. Iubesc asta. Toţi suntem parte dintr-o simfonie, o coregrafie a unei
partituri. Dar aducem dragoste jocului... asta e esenţa participării noastre şi
scopul nostru principal, esenţial...” ("We are sung, musically into form.
I love this fact. We are all part of a symphony, a choreography of a score. But
we bring love to the game...that is our essence, our participation and our
ultimate goal..."). Cu alte cuvinte, suntem muzică. Aţi auzit vreodată
două piese identice? Există atâta originalitate în muzică încât, deşi unele
părţi ale cântecului sunt copiate de la altele, cântecul respectiv e tot
original. În jurul nostru, peste tot, vedem copii. Persoane care încearcă să
fie ca altele. „Modele” şi oameni care le urmează. De asta nu prea merg
lucrurile: noi nu suntem ce ar trebui să fim, ce am fost creaţi să fim. Nu
suntem ce suntem. Ştiu că sună ciudat şi e, poate, un clişeu. Ieromonah Savatie
Baştovoi afirmă în „Sindromul <<cesăfac>>”: „tot mai puţini oameni
ajung să facă ceea ce vor, ceea ce se pricep şi li se potriveşte. Cu alte cuvinte,
oamenii ajung să nu mai acţioneze conform vocaţiei şi darurilor pe care le au,
ci îmbrăţişează meserii şi îndeletniciri provizorii, pe care le fac fără prea
mare plăcere şi pe care le schimbă uşor, doar de dragul unui minim confort
social şi foarte rar psihic. [...]în fiecare lună zeci de mii de oameni migrează de la un loc de muncă la
altul. Avem doctori care devin şoferi de taxi, profesori de istorie care
instalează chiuvete, poliţişti care vând flori.” Fete care iubesc să meargă pe
munte, dar aleg să stea pe malul mării, minţindu-se că sunt fericite şi asta
doar pentru că „celelalte fac la fel”. Băieţi care ascultă rap sau rock pentru
că aşa fac şi ceilalţi, deşi lor le place muzica jazz, nu ştiu!
Ideea e că societatea impune unele „standarde” pe care
restul le respectă, se conformează. Ştii? 90-60-90 şi alte tipare de genu’ şi nu e ok. Nu
toate fetele trebuie să fie „feminine”, să stea
la cratiţă sau să se comporte „piţi”, să se macheze şi să urmărească să aibă
iubiţi. Astea sunt doar nişte stereotipuri în care trăim deliberat şi e aşa
nasol!
Tu eşti un original. Ai un ADN original, amprente
originale. Tu ştii cine eşti. Nu trebuie să te cauţi sau să te creezi: exişti
deja! Nu trebuie nici să te descoperi. Ştii ce îţi place şi de ce îţi place. Ştii
că ai nevoie să evadezi uneori din viaţa asta pe care ţi-ai creat-o şi în
momentul ăla nu eşti fericit(ă). Trăieşti o viaţă care nu e a ta şi nu va fi
niciodată. Trezeşte-te acum şi fii tu însuţi! Uite... Dacă toţi am merge la
medicină, deşi nu am avea înclinaţii pentru asta, ar ieşi numai doctori de
duzină, cunoştinţe tocite, nepracticate, oameni nefericiţi. La fel şi
profesori. Frate, nu te fă profesor numa’ că vrea mama dacă tu vrei să fii, nu
ştiu, cercetător în astrofizică sau mai ştiu eu ce domenii.
Şi, ultima idee, fii fericit cu tine însuţi aici. Dacă
toţi oamenii care ajung să se cunoască şi să facă ce iubesc în ciuda societăţii
care impune limite tâmpite, rămân în ţară, România va fi bine. Deci, stai
acasă, omule. Fii tu şi fii bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu