Photo shooting

Oraşul meu :)

Eu şi Diana ;)

 ^.^

 Începem cu Diana...

Hmm... Ce zici? 

Gânduri aproape melancolice de toamnă...

Nu ştiu dacă asta vine din noaptea nedormită, asta însemnând timp de gândire, sau din melancolia pe care a adus-o toamna odată cu covorul de frunze şi ploi, dar uite un mic gând…

O frunză e exact ca noi. Se naşte, trăieşte din plin, suferă, se bucură, profită de clipă şi în cele din urmă… moare. Asta e viaţa, suişuri şi coborâşuri, dar trebuie să trăim. Fiecare am trecut prin momente fericite şi momente grele, dar asta e viaţa, aşa trebuie să fie. Trebuie să treci prin încercări ca să te maturizezi… Deci revenim la frunze.

Primăvara crenguţele copacilor îi dau viaţă. E acolo un mic muguraş care aşteaptă să se dezvolte. Şi creşte. Cu timpul se dezvoltă tot mai mult pană prinde culoarea perfecta şi ajunge la adolescenţă. În copilăria lor, frunzele se bucură de soare şi de fiecare picătura de ploaie. La începutul verii, devin majore. Gata, acum pot face orice şi totuşi, ce le place lor mai mult e să privească trecătorii, să le asculte povestea şi cel mai mult îşi doresc ca cineva să se oprească sub ele, să îşi poată spune, la rândul lor, povestea. Pe la sfârşitul verii deja sunt mature, „frunze mari”. Cam arse de soarele de vară şi gata pentru toamnă, frunzele se pregătesc să îmbătrânească. Odată cu venirea toamnei, încep încet, încet să-şi schimbe culoarea, îşi pierd din nuanţa puternică de verde, pălesc spre galben, sunt pregătite să plece, să cadă şi să îşi lase povestea în urmă. Oricum doar povestea rămâne.

Dacă te-ai opri să te uiţi la frunze, ai înţelege că fiecare are povestea ei, prin cate vanturi a trecut, câte ploi au dat peste ea, totul. Ca şi noi, frunza trece prin etape, trece prin adieri de vânt, prin vânturi puternice şi furtuni, doar cele mai puternice rămân prinse. Dar, spre deosebire de unii dintre noi, ea ştie să se bucure de fiecare rază de soare şi de fiecare picătura de ploaie. Chiar daca vanturile dau peste ea, nu se lasă distruse şi se ţin tari până la capăt. Cade încet, după ea cade alta şi alta şi alta, care mai de care colorate în culori calde ca să ne încălzească sufletele îngheţate de răcoarea toamnei. Formează acel covor pe care toţi îl iubim şi lasă în urmă o poveste, „Povestea vieţii unei frunze…”

Made it yesterday at highschool ^.^

New draw :D (after "Radioactive" by Imagine Dragons)

Here are the lyrics to Radioactive by Imagine Dragons.

"Radioactive"

 Whoa, whoa, whoa

Whoa, whoa, whoa

Whoa, whoa, whoa

Whoa

I'm waking up to ash and dust

I wipe my brow and I sweat my rust

I'm breathing in the chemicals

I'm breaking in, shaping up, then checking out on the prison bus

This is it, the apocalypse

Whoa

I'm waking up, I feel it in my bones

Enough to make my systems blow

Welcome to the new age, to the new age

Welcome to the new age, to the new age

Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, I'm radioactive, radioactive

Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, I'm radioactive, radioactive

I raise my flags, don my clothes

It's a revolution, I suppose

We're painted red to fit right in

Whoa

I'm breaking in, shaping up, then checking out on the prison bus

This is it, the apocalypse

Whoa

I'm waking up, I feel it in my bones

Enough to make my systems blow

Welcome to the new age, to the new age

Welcome to the new age, to the new age

Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, I'm radioactive, radioactive

Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, I'm radioactive, radioactive

All systems go, the sun hasn't died

Deep in my bones, straight from inside

I'm waking up, I feel it in my bones

Enough to make my systems blow

Welcome to the new age, to the new age

Welcome to the new age, to the new age

Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, I'm radioactive, radioactive

Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, whoa, I'm radioactive, radioactive

                                  Ok, deci mă gandeam... Cât de tare ar fi să învăţ şi să înregistrez cântecul ăsta? 

 ~ Desen nou şi idee de videoclip... :) Şi da, îmi place mult piesa asta!

De fapt...

          Nu cred că m-am prezentat vreodată cu adevărat... Numele meu e Raluca. Sunt din Hunedoara şi îmi iubesc oraşul :) Am 15 ani şi, cum am spus anterior, Arta e o parte mare din viaţa mea. Nu cred că e nevoie să spun mai multe. Sper să vă faceţi o părere despre mine după creeaţiile mele, să mă cunoaşteţi după ceea ce scriu şi desenez. Cred că mă voi apuca să scriu poveştile mele vechi... Sper să pot scrie des şi să fiu susţinută în ceea ce  fac. Mulţumesc ^.^

                                                     Apropo, asta înseamnă Hunedoara pentru mine... :)

Oare ce poate fi arta?

Tot auzim de ea, pentru fiecare înseamnă altceva, oare ce poate fi Arta? Pentru unii e desenul, pentru unii muzica şi pentru alţii dansul. Dar oare nu ar putea fi toate astea? Oare Arta e o acţiune în sine? 

Zi de zi muzica ne trezeşte. Peste tot în jurul nostru e culoare, mai ales acum pe timp de toamnă. Toată lumea cunoaşte dansurile de societate, baletul, pentru fiecare Arta înseamnă altceva. Dar o definiţie a Artei pe care ne-a dat-o profesoara de română este: „Arta ne ajută să simţim şi să cunoaştem realitatea într-un mod specific. Aceasta vizează ca interes şi manifestare frumosul. Există 2 tipuri de frumos: frumosul artistic este irepetabil şi în strânsă legătură cu frumosul din natură care se repetă, care se poate repeta.” Hmm… Din punctul meu de vedere e cam sec. Adică, după părerea mea ar fi trebuit să sune mai… Artistic. Şi revenim la ideea de început: Ce este Arta? În dicţionarul on-line, una din multele definiţii, am găsit şi puţin corectat asta: Exprimarea emoţiilor superioare prin cuvinte, sunete, culori, mişcare, volum, imagine, forma (ceea ce, împreună cu literele şi ştiinţele, constituie una din cele mari diviziuni ale activității omenești): poezie, muzică, sculptură, proză, balet, ş.a.m.d.

Arta poate fi definită ca o acţiune care are la bază exprimarea sentimentelor într-un mod frumos. Dar de ce am defini arta? Aşa cum unii spun că raiul este satul, eu spun că o parte din rai este Arta. Arta este tot ce ne înconjoară. Dumnezeu e un mare artist… Adică din natură se inspiră majoritatea artiştilor, noi, oamenii, suntem o parte din natură. Din natură se iau materialele din care se fabrica instrumentele de pictat, desenat sau cântat. Arta vine din cer şi ne-a fost lăsată să ne bucurăm de ea. De ce ne batem joc de dans făcându-l aşa cum este azi? De ce ne batem joc de muzică, de desen? Chiar trebuie să se rezume totul la sex? E interesant cum s-a degradat omenirea… În loc să evoluăm, ajungem să ne comportăm ca şi când viaţa ar fi doar cluburi, muzică fără mesaj, după principiul că „atâta timp cât se poate dansa (adică sări, aşa e mai nou dansul) e bună”, desen aiurea… Off… Dacă fiecare ar face ceva în privinţa asta, lumea ar deveni mai bună.

Deci, în concluzie, care e părerea ta despre artă? Pentru tine ce înseamnă arta, să fii artist?