Nu ştiu dacă asta vine din noaptea
nedormită, asta însemnând timp de gândire, sau din melancolia pe care a adus-o
toamna odată cu covorul de frunze şi ploi, dar uite un mic gând…
O frunză e exact ca noi. Se naşte,
trăieşte din plin, suferă, se bucură, profită de clipă şi în cele din urmă…
moare. Asta e viaţa, suişuri şi coborâşuri, dar trebuie să trăim. Fiecare am
trecut prin momente fericite şi momente grele, dar asta e viaţa, aşa trebuie să
fie. Trebuie să treci prin încercări ca să te maturizezi… Deci revenim la
frunze.
Primăvara crenguţele copacilor îi
dau viaţă. E acolo un mic muguraş care aşteaptă să se dezvolte. Şi creşte. Cu
timpul se dezvoltă tot mai mult pană prinde culoarea perfecta şi ajunge la
adolescenţă. În copilăria lor, frunzele se bucură de soare şi de fiecare
picătura de ploaie. La începutul verii, devin majore. Gata, acum pot face orice
şi totuşi, ce le place lor mai mult e să privească trecătorii, să le asculte
povestea şi cel mai mult îşi doresc ca cineva să se oprească sub ele, să îşi poată
spune, la rândul lor, povestea. Pe la sfârşitul verii deja sunt mature, „frunze
mari”. Cam arse de soarele de vară şi gata pentru toamnă, frunzele se pregătesc
să îmbătrânească. Odată cu venirea toamnei, încep încet, încet să-şi schimbe
culoarea, îşi pierd din nuanţa puternică de verde, pălesc spre galben, sunt
pregătite să plece, să cadă şi să îşi lase povestea în urmă. Oricum doar
povestea rămâne.
Dacă te-ai opri să te uiţi la
frunze, ai înţelege că fiecare are povestea ei, prin cate vanturi a trecut,
câte ploi au dat peste ea, totul. Ca şi noi, frunza trece prin etape, trece
prin adieri de vânt, prin vânturi puternice şi furtuni, doar cele mai puternice
rămân prinse. Dar, spre deosebire de unii dintre noi, ea ştie să se bucure de
fiecare rază de soare şi de fiecare picătura de ploaie. Chiar daca vanturile
dau peste ea, nu se lasă distruse şi se ţin tari până la capăt. Cade încet,
după ea cade alta şi alta şi alta, care mai de care colorate în culori calde ca
să ne încălzească sufletele îngheţate de răcoarea toamnei. Formează acel covor
pe care toţi îl iubim şi lasă în urmă o poveste, „Povestea vieţii unei frunze…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu