Prins în Lumea Moartă

Adăugat la titlu ar fi... "Prins în Lumea moartă, fiindcă nu mai eşti tu..."

Înaripat.
Încătuşat de timp,
Închis în spaţiu
Şi visând.

Într-o zi voi ieşi!
Îmi voi lăsa aripile să zboare!
Şi atunci, draga mea,
Patul tău de petale
Care m-a închis grosolan
Va fi în veci aruncat în van
Şi secundele vor trece iar,
Eu voi putea să zbor.

Îţi scriu.
Aripile-mi sunt îngheţate
Şi vor să ia din nou foc.
Vor să fie eterne,
Ca atunci când îţi zâmbeam
Şi ne ţineam în braţe.
"Până ce moartea ne va despărţi."
Uite, răul a fost făcut.
Acum, eşti doar o poveste de demult,
O carte pe care o deschid din când în când,
În care trăiesc.
Draga mea, te iubesc!
Dincolo de-acestă lume
Pe care ai părăsit-o suferind,
Care nu mă lasă să zbor!
Vreau să zburăm pe cer!
Abia aştept să te văd.

Dar, cum spuneam,
Închisoarea care mă ţine legat în lanţuri
Nu mă lasă.
Timpul trece greu.
Fiecare secundă pare o veşnicie.
Casa noastră tot mai mică.
Abia aştept să plec!

Sunt un Phoenix.
Aripi de foc.
Un zburător, un zân, un visător.
Sunt un băiat,
Devenit bărbat
Care te iubeşte!
Vreau să te am lângă mine!
Vreau să zbori!
                                         - 30 aprilie 2014 -


   Nu ştiu de ce am scris-o la masculin, de ce ideea de moarte şi celălate idei morbide... Nu a murit nimeni apropiat mie...  M-am trezit acum câteva zile, după ce am terminat "Romeo şi Julieta" la şcoală şi am început să scriu dimineaţa pe la 6:30, 7... A ieşit asta... Parcă nu ştiam ce scriu. Dar am scris. Şi... Mulţumesc. :)