E = mc2

Trimit focul să ardă ploaia,

să elibereze soarele de nori

şi să-l umple de fum.

Trimit luna să ia controlul nopţii

şi stelele să ardă-n somn.

Universul trece liber

cu ochii închişi,

barba-i lungă pătată de praful

Căii Lactee, se scutură

pe o altă galaxie.

Tocmai ne-a băut.

Găurile negre se formează, de fapt,

când Universului îi e foame.

El deschide ochii şi lasă gene de stele

să cadă.

Adânc, în ochii lui se văd vise.

O stea moare, alta se naşte,

alta... Cade.

Unde? Oriunde. Departe.

"Anii lumină", doar câteva clipe.

Timpul e relativ.

Nimicul nu e nimic niciodată.

Totul nu poate fi rezumat.

Lumea 3 D e doar o mică bucată

şi noi suntem limitaţi de ea.

DAR atâta timp cât există vise,

Universul poate simţi,

iar 3D-ul dispare.