TU!

Iar am scris ceva... Nu ştiu de unde... Nu ştiu cum... Parcă nu eu scriu atunci când scriu aşa ceva! E un sentiment interesant... Dar:

Plouă.
Mai bine spus: FURTUNĂ!
Vântul îţi urlă numele
şi te văd printre nori.
Eşti ca un fulger trimis de Zeus
în calea unui muritor morbid.
De ce?
Să-i curmi suferinţa
acumulată-n timp.
Parcă sunt o operă arhaică la care te uiţi!
Mă studiezi...
O pânză pictată sacru, în acrile mărunte
şi scrisă în nişte simple cuvinte
care descriu totul.
Universul infinit are o limită:
În ochii tăi îl cuprinzi pe tot.
Călătorule! Ai fost oriunde şi nicăieri.
În minte, în suflet, în stomac...
Mă citeşti, cercetezi sau
pur şi simplu te uiţi...?
Ce vezi? Ce vezi la mine?!
Sunt doar o simplă scriitoare
care adoră numele de prinţi
şi noaptea.
Care îşi dansează gândurile
şi scrie sentimentele pe foi,
pe foi pierdute...
Zbor.
Da! Simt că zbor într-un etern imens, ameţitor.
Efemerul şi-a pierdut valoarea, dar
gustul ciocolatei rămâne neschimbat.
Doar vremea se schimbă.
Doar vremea e la fel.

Trezeşte-te.

Cântecul tău
A rămas o umbră a ce a fost odată
Dimineaţa.

Glasul tău

Nu se mai aude cât să împrăştie

Ceaţa.

Imposibilul de acum,

era posibil atunci... 

Iar tu...

De ce ai ales să pleci, să plângi?

 Te îmbraci în dungi,

Suferi închis în lumea interioară.

Ieşi! 

E tot acelaşi soare de odinioară!

Cântă!

Dă drumul vocii tale.

Nu e pierdută!

Dar e pe cale... 

Mary.

Asta îţi e dedicată.
În primul rând, eşti o floare delicată.
Te mişti de parcă nu eşti afectată
de gravitaţia demult creată. (că tot vorbeam de gravitaţie...)

Zâmbetul  tău aduce lumină,
Vocea ta cântă în surdină
parcă, în acest peisaj cu lună plină.
Şi cred c-această artă o să ţină.

Ştii, nu mă gândeam niciodată
Că vom fi prietene - mereu împreună -
dar, uite că deodată:
Amintirile "noastre" se-adună.

Nu mi-a plăcut catrenul,
dar tu m-ai făcut să scriu unul.
Suntem două molecule în sistemul
care se învârte ca nebunul.

E deja a cincea strofă - utopie!
În momentul ăsta spun: "Nu totul e o prostie."
Mă bucur că încă trăim în copilărie
şi că scriu asta în ora de geografie.
                                                                                   Cu dragoste, nu drag,
                                                                                                    Raluca.

     Nu ştiu ce simţi tu pentru mine, dar eu chiar m-am ataşat. Asta e o nimica toată faţă de ce aş putea pune în cuvinte alături de numele şi imaginea ta în sufletul meu. Aş vrea să înţelegi că ţin enorm la tine, indiferent de ce ar spune alţii. Citind şi scriind poezia din nou, mi-am dat seama că s-ar putea înţelege altceva din ea :))). Ei bine, eu şi Maria suntem foarte bune prietene... :D Ne cunoaştem de mult şi niciodată niciuna din noi nu a crezut că vom ajunge prietene... Dar uite-ne acum! :)
     Pe scurt... Eşti o zână, o scumpă, o binecuvântare în viaţa mea! Mă bucur mult că ne-am cunoscut mai bine anul acesta (şi nu o spun ca pe o formalitate). God Bless you sweetie!!!