În primul rând, eşti o floare delicată.
Te mişti de parcă nu eşti afectată
de gravitaţia demult creată. (că tot vorbeam de gravitaţie...)
Zâmbetul tău aduce lumină,
Vocea ta cântă în surdină
parcă, în acest peisaj cu lună plină.
Şi cred c-această artă o să ţină.
Ştii, nu mă gândeam niciodată
Că vom fi prietene - mereu împreună -
dar, uite că deodată:
Amintirile "noastre" se-adună.
Nu mi-a plăcut catrenul,
dar tu m-ai făcut să scriu unul.
Suntem două molecule în sistemul
care se învârte ca nebunul.
E deja a cincea strofă - utopie!
În momentul ăsta spun: "Nu totul e o prostie."
Mă bucur că încă trăim în copilărie
şi că scriu asta în ora de geografie.
Cu dragoste, nu drag,
Raluca.
Nu ştiu ce simţi tu pentru mine, dar eu chiar m-am ataşat. Asta e o nimica toată faţă de ce aş putea pune în cuvinte alături de numele şi imaginea ta în sufletul meu. Aş vrea să înţelegi că ţin enorm la tine, indiferent de ce ar spune alţii. Citind şi scriind poezia din nou, mi-am dat seama că s-ar putea înţelege altceva din ea :))). Ei bine, eu şi Maria suntem foarte bune prietene... :D Ne cunoaştem de mult şi niciodată niciuna din noi nu a crezut că vom ajunge prietene... Dar uite-ne acum! :)
Pe scurt... Eşti o zână, o scumpă, o binecuvântare în viaţa mea! Mă bucur mult că ne-am cunoscut mai bine anul acesta (şi nu o spun ca pe o formalitate). God Bless you sweetie!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu