A rămas o umbră a ce a fost odată
Dimineaţa.
Glasul tău
Nu se mai aude cât să împrăştie
Ceaţa.
Imposibilul de acum,
era posibil atunci...
Iar tu...
De ce ai ales să pleci, să plângi?
Te îmbraci în dungi,
Suferi închis în lumea interioară.
Ieşi!
E tot acelaşi soare de odinioară!
Cântă!
Dă drumul vocii tale.
Nu e pierdută!
Dar e pe cale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu