TU!

Iar am scris ceva... Nu ştiu de unde... Nu ştiu cum... Parcă nu eu scriu atunci când scriu aşa ceva! E un sentiment interesant... Dar:

Plouă.
Mai bine spus: FURTUNĂ!
Vântul îţi urlă numele
şi te văd printre nori.
Eşti ca un fulger trimis de Zeus
în calea unui muritor morbid.
De ce?
Să-i curmi suferinţa
acumulată-n timp.
Parcă sunt o operă arhaică la care te uiţi!
Mă studiezi...
O pânză pictată sacru, în acrile mărunte
şi scrisă în nişte simple cuvinte
care descriu totul.
Universul infinit are o limită:
În ochii tăi îl cuprinzi pe tot.
Călătorule! Ai fost oriunde şi nicăieri.
În minte, în suflet, în stomac...
Mă citeşti, cercetezi sau
pur şi simplu te uiţi...?
Ce vezi? Ce vezi la mine?!
Sunt doar o simplă scriitoare
care adoră numele de prinţi
şi noaptea.
Care îşi dansează gândurile
şi scrie sentimentele pe foi,
pe foi pierdute...
Zbor.
Da! Simt că zbor într-un etern imens, ameţitor.
Efemerul şi-a pierdut valoarea, dar
gustul ciocolatei rămâne neschimbat.
Doar vremea se schimbă.
Doar vremea e la fel.