Avem aici: "Ce ironic spune ea - Mi-ai murdărit covorul, suflet nul" (Părerea profei de română)
Şi întotdeauna mi-a plăcut ideea de "nouri"!
Ce face televizorul din oameni :)))
Peisaj satiric al mizeriei
Oglinda luminată de soare
Şi masa albă pătată cu ojă mov.
Picăturile roşii stropite pe perete se scurg,
Iar cuţitul atârnă din cadavru.
"E timpul pentru maichiură"
Îşi spune...
"Nu mi-a plăcut niciodată roşul!"
Miros de sânge impregnat pe perdele,
Mătasea ei udă se scutură-n vânt.
"Mi-ai stricat covorul, suflet nul!"
Şi camera miroase-a descompunere...
Se ridică şi merge agale la geam.
Nucii se îndoaie sub nouri,
Iar soarele se strâmbă trist la ea.
"Ah! Ce zi plictisitoare!"
Poştaşul zace mort pe podeaua ei tare
Şi se simte izul morţii înţepător.
"Vezi că ies diseară,
Să nu mă aştepţi!"
"Nu voi fi aici", veni răspunsul.
Şi luându-şi geaca, criminala ieşi.
Poştaşul se ridică uitându-se-n oglindă
La ultima lui suflare.
Îşi ia geaca, pălăria... şi plecă.
"Oricum a fost o aventură."
Norii stropesc fierbinţeala
Cu o udă armonie ciudată.
El, fredonând, îşi poartă trupul printre dărâmături.
"Sunt viu?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu