Funcţia cognitivă iese la suprafaţă...

          Dor

Româna-i marea mea iubire,
am fost plecată prin psihologie
şi-mi dă fiori gândul că acum pot scrie.
Fără "termeni de specialitate"
şi descrieri de fapte,
liber la metafore şi vise,
ce la psihologie nu pot fi descrise.

Polenul pe năsucul copilului curios,
apare ca o idee literară.
Nu ca o "prostie fără loc în scris".

Ah! N-am mai simţit aşa un dor, o foame,
şi libertatea care le dă frâu acasă...!
Plăcerea euforică a operelor comentate,
citate căutate-n Călinescu,
fragmentele în roşu subliniate
şi cărţi în teancuri, teancuri de dezmăţ.

Desigur, şi psihologia e frumoasă,
dar nu pot scrie un profil
fără literatură.
Iar toate teoriile se leagă-n epitete.

Mi-era dor de română,
MI-A FOST DOR.


Note ~ Dezmăţ ca haos, teancuri, teancuri, aşezate deschise, închise, trântite oarecum, fără nici un pic de ordine, masa fiind aproape total acoperită de hârtii, şi cărţi, şi pixuri, şi creioane.
   Astăzi mi-am dat seama că urăsc cuvântul "nevastă". E aşa urât! Aşa lipsit de respect... Iar Camil Petrescu foloseşte atât de des "nevastă-mea" în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"...! La fel, "femeie", "femeia mea" mi se pare atât de primitiv! În schimb, "soţie", sună superb. Plin de respect, un termen care defineşte iubirea, dedicarea, egalitatea între soţi. Aşa că, probabil Petrescu a vrut să transmită cititorilor acest aer de dispreţ pe care şi Ştefan îl resimţea faţă de "nevasta" lui. Dar mie mi-a transmis că nu are respect... Cum spunea Călinescu: e "misogin".
   Faza cu "polenul pe năsuc" a fost într-un profil psihosocial făcut la oboseală şi, pot spune, cu sictir. Care, da, a fost respins într-un mod... Fără de mod.
   Ador psihologia. Mă ajută să-mi lărgesc perspectiva... Îmi dezvoltă "Imaginea de ansamblu", însă aici nu e loc de metafore, de literatură. Totul e clar şi concis. Un om e, conform psihologiei clasice, DOAR melancolic... Din punct de vedere literar, melancolicul e un suflet pur, tipologizat de obicei "artist", închis în sine, cu viziune de creator, fantasticul "om din umbră", pe când în psihologie e introvertit, singuratic, şi aici apar teoriile dezvoltării morale ale lui Kolhberg şi Erickson, încadrarea în tabelele factoriale ale lui Cattel (BIG 5) la diferitele poluri, sociabilitatea sa, influenţa celorlalţi... Teorie... Şi sufletul descris atât de poetic e lăsat să zacă într-o cutie, căci, cu toate că psihologia e ştiinţa sufletului, doar exprimarea scrisă a unui om îi poate prezenta sufletul cu adevărat. Şi nici măcar. Poate doar o parte... Ah! Oamenii sunt aşa complicaţi!
   În fine... Astea sunt "preocupările" mele de moment. M-am apucat iar de română, poezia e scrisă azi şi abia aştept să vină luni pentru o nouă oră de dezbateri, de data aceasta a primului roman camil-petrescian. O săptămână nu m-am bucurat de asta. Acum sunt supramotivată să o iau de la capăt şi cine ştie?... Poate că o să analizez personajele şi psihologic dacă tot e roman cu influenţe de ştiinţe care studiază sufletul şi dacă tot Gheorghidiu e filosof!
     O zi bună să aveţi!