Ale cutiei care prinde suflete
Şi le ţine strâns în lanţuri cu ghimpi.
Ce faci când nu mai simţi?
Sau nu mai simţi de mult,
Căci umbra veşnicului mugur
Întinerit mereu în zori
Şi alergat în valuri pline de culori
Se pierde în neantul gropii
Săpate de timp prin munte.
Şi, arsă de focul lui Phoenix,
Se ridică fumegând fantoma
Cireşului.
Deci, simţi mirosul dulcelui-ars
Sau gustul fructului de-ngheţ?
Îţi vezi tu sistemul intern
Cuprins de-al sufletului valuri de fier?
Rugina care creşte adânc în rădăcini
Şi-mpleteşte irisul pierzării
Cu bucuria foamei de noroi...
Se-apropie. O simţi?
E scrisă acum mult timp... Nu ştiu exact când, dar ştiu că am scris-o la şcoală. Însfârşit am scris-o pe blog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu