a naibii răceală

n-am febră dar am
35 de grade 32 la mâini
dorm în pijamale de mătase cu
yume, iepurilă ș-un om cald sub
straturi, straturi de pături.
iau pastilele cu ceai
cald îl simt fierbinte
când coboară spre stomac mă arde.
nu pot să ridic - să mă ridic
să țin cana în mână să țip
capul îmi explodează și-mi închipui
că se poate întâmpla exact ce zic:
pot decora peretele din stânga cu vise cel
din dreapta cu stele
și tavanul cu pomi pot
avea o cameră rece
(atât de rece cât sunt eu)
21 de grade e mult

cititorule, te miri că îngheț?
e mijloc de toamnă
am pantofi îmbrăcați în blană
port căciuli și mănuși de damă…

m-am îmbolnăvit ca început de octombrie
și mi-e rău azi îmi cântă
the dreamer în cap un tip la tobe
un altul la chitară
mă privesc de pe geam cum încerc să
le spun să se oprească ei
nu vor și cântă mai tare
eu ajung să-mi decorez încăperea
cu vise, cu nori, cu brazi și cu vânt
după trei zile încă plâng

n-o să se-ntâmple

a naibii răceală!

~ 4 octombrie 2015, ora 09.58 pm

Dragii mei, azi (după doi ani) am descoperit cum să postez pe blog de pe mobil. Așa că, ne vom vedea mai des! :D

Protest pentru protecţia animalelor

Eu dobitoacelor celor mute le dau grai

au fost fără minte

cum spunea Ureche până

când prin pix le-am umanizat

le-am făcut să se alinieze

standardelor noastre

de oameni tâmpiți. Le-am

urcat cu o treaptă mai sus

ca să fiu sigură

că nu vor mai fi desconsiderate

de scriitorii viitori

și copii nu se vor mai jigni

cu "boule".

Cuvântul "câine"

va prinde o altă valoare

mai ales eliberat

de vocea domnului Gheorge.

Păsările vor fi animale de pradă.

Toate!

Vrăbiuța va înghiți urechile

neascultătoare, ciocănitoarea

va scoate ochii neatenți pe

unde calcă, berzele vor fura

pantofi.

Și-așa ne-am întors

în epoca primitivă.

Epocă în care animalele sunt oameni,

iar oamenii sunt… câini.

Odată inspirată de Letopiseţ (acolo e un fragment în care Ureche denumeşte "dobitoacele" fără minte), am început să scriu chestia asta. Şi mi-am zis că n-am mai postat nimic de ceva timp... Aşa că iacă... Protestul meu de veganistă!

şine

omoară-mă sau vino!

oricum ar fi e bine mă sting
sub apăsarea cerului
simt fierbinţeala fierului
rugina luminii din stâlpi
cade pe bluza mea albă
deja pătată de vin şi alcool 4,5

aştept

şi fierb în propria-mi emoţie
căci vine:

vine trenul...

Bucurie de Tinere Condeie

fragment de "Imagini" pentru cititori:

"Tânărul îşi adună hârtiile şi le pune în mapă, creionul cade la locul lui şi el îşi urmează iubita spre, cel mai probabil, câteva ore de detenţie la sfârşitul săptămânii, dar acum vor merge la o cafenea din centru.

Partea bună la pauzele dintre ore e că nimeni nu te întreabă unde pleci sau de unde vii, aşa că poţi să te faci dispărut foarte uşor pentru maxim două ore. Dacă lipseşti mai mult, colegii de clasă încep să îşi pună întrebări, te dau absent, iar tu ai probleme cu diriginta şi, automat, cu părinţii.

Strada îngustă ce pleacă de la şcoală dă în drumul pavat din centrul oraşului. Aici e teatrul, unde mereu artiştii vin să-şi arate talentele; cinematograful, ale cărui filme sunt foarte râvnite, mai ales în rândul tineretului; o farmacie deschisă non-stop; blocuri construite în stil baroc şi bineînţeles, cafenele şi restaurante.

Cei doi se aşează la o masă de lângă geam, perdeluţa roşie prinsă la mijloc şi trasă lângă perete aproape atinge florile din vază, iar chelnerul amabil îi întâmpină cu un zâmbet şi le dă meniurile odată cu recomandarea zilei: ceai de smochine. Părul lung, şaten al Celiei îi acoperă faţa, cu un gest ea îl dă la o parte, îi spune băiatului să–i comande o ciocolată caldă şi merge spre toaletă. Tiberius rămâne la masa de lângă geam, singur, privind afară. Chelnerul vine, el îi dă comanda, acesta se îndepărtează, iar visătorul rămâne tot singur.

Strada e plină de oameni care merg într-o linie continuă, unii depăşesc persoana din faţă, alţii îşi schimbă direcţia încurcând tot „traficul”. Maşinile aşteaptă verdele, bicicletele sunt legate la locul lor, totul pare normal în centru. Dar Agnes e în acea mulţime de oameni. Tiberius o priveşte cum se învârte pierdută, i se pare că e ceva special la ea. Începe să o deseneze. O priveşte cum un pianist se uită la pianul său înainte de a scrie o altă partitură. Părul ei tuns drept, până la nivelul umerilor, negru, strălucitor, ochii mari, albaştri, creionaţi cu puţin negru la colţuri, buzele ei de un roşu palid i-a atras atenţia. Era îmbrăcată într-o rochie verde, lejeră, până la genunchi. Cizmele negre îi strângeau picioarele, iar talpile lor înalte o purtau spre un metru şaizeci şi cinci. Era micuţă de felul ei, deşi avea şaptesprezece ani. Căuta răspunsuri. Sau cel puţin un răspuns: „Ce e sufletul?” La un moment dat s-a simţit privită. Deşi i-a văzut ochii îndreptaţi spre el, a rămas aşa: uitându-se la minunea de pe trotuar. Privindu-l, Agnes a hotărât că el e omul potrivit care îi va putea răspunde la întrebare, deci a pornit spre cafenea. Acum Tiberius a decis că e timpul să se uite în altă parte. Celia nu se întorsese de la toaletă. Sau aceste minute au fost doar câteva clipe?"

... (mai târziu în acea zi)

"Agnes şi Tiberius se aşează pe banca de sub salcie, el ia mâna fetei şi o duce la piept.

-         Ca să îţi răspund la întrebare: simţi asta, nu?

-         Şi mie îmi bate inima. Nu sunt robot.

-         Nu fii aşa! Ascultă. E un fel de muzică. Uită-te la mine şi spune-mi la ce mă gândesc.

-         Zâmbeşti, deci te gândeşti la ceva frumos, nu?

-         Nu o lua teoretic. Dacă ai inimă, poţi să simţi. Cei mai mari oameni sunt modelaţi de deciziile pe care le iau. Vrei să simţi?

-         Da! Am venit să aflu ce e. Nu mă aşteptam să experimentez asta.

-         Uită-te la nori: ai văzut fotografii cu nori negri, bănuiesc. Asta înseamnă ploaia.

-         Nu… Ploaia e un dar al divinităţii, atinge suprafaţa terestră, are contact cu păcatul şi devine sărată. Voi o urâţi, dar în acelaşi timp o iubiţi.

-         Stai… ce? Nu, nu, nu. Ploaia e ceva magic… E ca o baie de picuri. Nu ştiu cum să îţi explic, trebuie să o simţi ca să vezi.

-         Continuă ce ai început să-mi spui.

-         Vorbeam despre furtună. Uită-te în ochii mei. Ce vezi?

-         Pe mine. Ai ochii atât de negri!

-         Continuă să te uiţi, acum închide ochii. Imaginează-ţi păsările zburând în stoluri, dansând; adunându-se şi risipindu-se. Ele intră într-o iniţiere care adulmecă furtuna. Nori negri se strâng pe cer, se aude un sunet puternic: un tunet. O lumină străbate cerul ca un meteorit şi loveşte câmpul. E un fulger. Ploaia începe. Primii picuri ajung la noi, pentru că suntem afară. Apa îţi udă părul, faţa şi îi simţi gustul sărat. Acum, deschide ochii şi uită-te la mine. Ce vezi?

-         Focuri captive în furtună. Văd ce vezi şi tu.

-         Simţi?

-         Nu, îmi pare rău. Dar ai creat o imagine frumoasă… Ar trebui să scrii.

-         Scriu. Nimănui nu-i pasă. Nici mie nu-mi pasă acum.

-         Cum e să nu-ţi pese?

-         E să nu simţi nimic.

-         Adică ce simt eu?

-         Nu. Tu vrei să simţi. Mergem?"

A cincizecea postare

Căldură cu vânt

Foc protejat într-un butoi încins

Şi fumul lui zboară spre mine.

Mai aproape mă dau

Lângă butoiul cărunt,

Căci frigu-mi pătrunde în vine.

Praf alb de cenuşă ajunge la nori

Îmi intră în păr, îneacă în zbor

Un suflu de om, cu prea mult carbon,

Fum gros de aprilie.

Cireş înflorit muşcat de cenuşă,

Cu florile-i albe-acum gri,

Se scutură-n vântul zurliu şi c-o duşcă

De sevă se plimbă prin timp.

Oh, vânt ciudat ce-acoperi grădina

Cu braţele-ţi reci de beton,

Hai, ia-te şi du-te,

Mie-mi place căldura

Dăruită de lemnele-n foc.

Iubesc să găsesc lucruri noi, în praf. 

Melc.

O zi vântoasă!

Ce poţi face mai mult într-o zi vântoasă? A... Să ieşi cu câinele în parc, să te îmbraci hippie, să alergi printre flori... :D Na, na naaa!

 Fajita! 

 Una bucată, doua bucată, treia bucată, patra bucată de oameni. :D

 Dacă asta nu e perfect, nu ştiu ce e! Love you, Adina!

Mi-a finalizat ziua într-o notă înaltă: Un om citind în natură...

Concluzie: Zi faină! (Şi vouă.)

New lil' book

"Am învăţat să fim
un măr tăiat în două
cândva între secunde.
Am fost îmbrăţişaţi
în prima lumină
şi cerul a coborât
peste noi cu flori.

Atunci
aripile ne-au încremenit.
Începusem a ne adora
fluturii ieşiţi din gură
şi furtuni de nisip
muşcând frenetic din măr
ne-au purtat spre
margini de ploaie."

(Paulina Popa, Marginea ploii - Nunta cuvintelor, 1995)

"Am să mă feresc să mai intru

într-un câmp cu aştri,

când intrând odată

gura mi s-a închis

şi universul mi-a arătat

marea de-ntrebări din cale.

Cum să vă spun când
rotindu-mă în jurul
unei jumătăţi de vis
mi-a lovit planeta
o piatră din soare
şi de atunci sângele meu
este potop de stele
arzătoare."
(Paulina Popa, Poem astral - Nunta cuvintelor, 1995)

 I-am spus că voi numi fotografia: "Arta de a face SELFIE". :)

Deci aici era prinţesa pe care o căutam de atâta timp! Numele ei e Carla. :)

 That's ma family!

Sărbători de aprilie şi mielul de Paşti

     Toată lumea vorbeşte despre asta. Numai "sărbători fericite", "Paşte fericit" şi alte de-astea... Da' mai paşteţi fericiţi şi daţi-mi pace! Dacă opreşti un oarecare om pe stradă şi-l întrebi ce sărbătorim, va spune: moartea lui Isus Hristos, sau iepuraşul. Şi dacă-l mai întrebi: cum sărbătoriţi? Va spune: vopsesc ouă, tai mielul, dar habar n-are de ce! Unu la mână: Faza cu mielul simbolizează Jertfa. Şi noi cică suntem ţară creştină. Mielul de Paşti  = "Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura." din Isaia 53 (versetul 7). Şi doi la mână: Tradiţia e de la evrei. După ce or stat robi în Egipt, Dumnezeu a trimis mai multe plăgi şi Faraon nu i-a lăsat să plece în ţara lor. Ultima nenorocire a fost trimiterea unui Înger al morţii prin Egipt, ca să ia sufletele întâilor născuţi din fiecare familie. Şi evreii au scăpat pentru că au ascultat porunca ungerii uşiorilor cu sângele unui miel. Apoi au plecat din Egipt şi Dumnezeu a închis Marea Roşie după ei. Găsiţi asta în Exod. După ce Isus a murit, a schimbat vechea tradiţie şi nu e musai să tăiem miel de Paşti. Bun. Am lămurit asta, şi totuşi aş vrea să vă prezint o imagine macabră: Am mers ieri la piaţă. Ghiciţi ce am găsit acolo! Ciobanii cu oile. Sau mai bine spus, mieluţii. Închişi între garduri de metal, înghesuiţi acolo, behăind, oare ce aşteptau? Să iasă. Ok. Vine un om, cere un miel. Domnul cioban, îi prezintă oferta, omul alege, mielul e prins de picioarele din faţă, ridicat de la pământ pentru a fi cântărit şi vândut. Pare ceva normal, nu îţi dă impresia că oiţa va muri. Episodul 2: Iese măcelarul cu şorţul plin de sânge din măcelăria lui. Vine la oi, alege una, ciobanul cântăreşte şi vinde. Măcelarul, cu şorţul plin de sânge, ia mielul de picioare cu ambele mâini, şi în ciuda faptului că acesta se zbătea sub presiunea strângeri lui, a plâns pentru ultima oară. "MIEL PROASPĂT TĂIAT" Şi lumea s-a adunat în măcelărie, carnivori însetaţi. Acum să stabilesc ceva: Nu sunt vegetariană. Mănânc pui, din când în când. Dar, nu aş putea tăia un animal niciodată. Una e să cumperi câteva bucăţi de piept de pui, alta e să-l tai tu. Şi, în fond, puiul ăla deja e mort, nu poţi da timpul înapoi să-l salvezi. Şi dacă nu-l cumperi tu, altcineva o va face. Şi poate că pot vedea partea bună a tăiatului mielului: Măcelarul nu va ucide vreun om, pentru că îşi potoleşte setea de sânge pe animal. Acum nu spun că măcelarii sunt criminali, dar iau toate posibilităţile în calcul. În fine. Asta e ceea ce am simţit să scriu, să-mi mai eliberez mintea după ziua de ieri. În orice carte de domeniu scrie: Oamenii se ocupau cu agricultură şi creşterea animalelor (care înseamnă ouă, lapte, lână şi... carne). 

   Capitolul 2 :)))  A mea familie m-a întrebat ieri: nici în vacanţă nu iei pauză? Cam asta făceam:

Iei! Sesiune de comunicare! Paralela dintre "Geniu Pustiu" şi "Sărmanul Dionis", Eminescu. Ieri am citit ce a scris Călinescu despre opere şi mi-am luat ideile de bază ale filosofiei kantiene şi schopenhauriene, ca să ştiu despre ce e vorba în propoziţie. Va fi super. În altă ordine de idei, am găsit o hârtie pe are aveam schiţate structurile discursive. :) POLIEDRU, realitatea văzută din unghiuri diferite; DECONSTRUCTIVISM, fragmente aleatorii dintr-un întreg ce-şi dezvăluie mai greu construcţia logică, previziv-unitară; INTROSPECŢIA, observaţia propriei conştiinţe (psiho); JURNAL, perspectivă subiectivă; RETROSPECŢIE, întoarcere în trecut; MEMORIE INVOLUNTARĂ, reamintire într-o clipă şi anticipare, pluriperspectivism, focalizare, basorelief, colaj. 
     Am găsit un suc la Profi (nou pentrumine), îi zice Frugo şi e foarte tare. E ceva gen: piure lichid din mai multe fructe. Şi ăla alb are litchi, ăla verde ceva din Paraguay şi Brazilia şi ăla negru... În fine, e exotic. Merită, pentru un 1 leu 50 :) Nu are ceai verde sau negru, asta e partea bună. Şi încă ceva, am văzut la Kaufland (da, am umblat în tot oraşul ieri, de pe la 11 la 16), ciocolată pură de la mama ei din Africa. Vreau să zic: 100% cacao. E vreo 12/13 lei, iar eu abia aştept să văd dacă e adevărată eticheta. :) 
    
     Vă las cu gânduri bune şi gospodărit, sărbători fericite, că tot suntem la subiect, iar dacă încercaţi acea cicolată înaintea mea, să-mi spuneţi cum e :)  

E = mc2

Trimit focul să ardă ploaia,

să elibereze soarele de nori

şi să-l umple de fum.

Trimit luna să ia controlul nopţii

şi stelele să ardă-n somn.

Universul trece liber

cu ochii închişi,

barba-i lungă pătată de praful

Căii Lactee, se scutură

pe o altă galaxie.

Tocmai ne-a băut.

Găurile negre se formează, de fapt,

când Universului îi e foame.

El deschide ochii şi lasă gene de stele

să cadă.

Adânc, în ochii lui se văd vise.

O stea moare, alta se naşte,

alta... Cade.

Unde? Oriunde. Departe.

"Anii lumină", doar câteva clipe.

Timpul e relativ.

Nimicul nu e nimic niciodată.

Totul nu poate fi rezumat.

Lumea 3 D e doar o mică bucată

şi noi suntem limitaţi de ea.

DAR atâta timp cât există vise,

Universul poate simţi,

iar 3D-ul dispare.

Ciudata de martie.

Acesta e micul meu îngeraş, animal de pluş, Iepurilă, de unde mi se trage alintul sâcâitor (câteodată). :)

Ta-daaa! Asta fusă clasa mea anul trecut. Nici n-a trecut un an şi am şi primit poza! :)))

 Guitar lovers! (Şi ăia doi lovers)

 Trupa de şoc. :D

 Dacă tot e primăvară, hai o îngheţată. :P Thanks mom!

Prima mea pânză, chiar dacă e în miniatură, asta a ieşit. :)

Şi am ajuns aproape de sfârşitul lui martie. Luna rezumată (foarte rezumată) în câteva fotografii, în câteva cuvinte, mâine am test la fizică din electricitate... Seară faină să aveţi! >:D<

Astenia de primăvară

     Inspir aerul relativ rece... s-a dus răcorirea de iarnă. Acum a rămas doar ceva gaz puţin oxigenat care mai mult îmi blochează plămânii şi nu mi se umplu aşa cum ar trebui.
     Sunt doar o siluetă care trece în penumbră pe străzi nelocuite purtate prin vânt... Lumini şterse, proaspăt aprinse, străpung întunericul cu puţin mister şi eu îmi conduc câinele cu vagi chemări: "Stai, ţiţi!"

"Dacă n-aş putea citi, mi-aş ascunde capul în pământ ca struţul" - Doc. Pluşica

 - Astfel Ştefan vede totul, simte totul, şi ca un rezultat al lui Camil Petrescu, este unic tocmai prin această simbioză a eternităţii, care neputând fi cuprinsă într-o cutie craniană, duce la renumita "ieşire din minţi".

Fragment din tema la română.

https://www.youtube.com/watch?v=DD-UoGmmFO0   MCoco - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

https://www.youtube.com/watch?v=NHjo8Bc-npg    Scrisori de pe front. 

Şi am avut şi o dezbatere azi... M-aş putea face avocat! Scot argumente şi învârt orice ca să-mi valorific opinia :))) În fine... O zi frumoasă! :D

What I love.

          Iubesc cerul, norii, fumul avioanelor, păsările... Zborul. Iubesc poveştile, zânele, elfii, sclipiciul, sirenele şi unicornii. Iubesc miturile, legendele şi părul creţ. Iubesc muzica, notele care se contopesc cu aerul şi iubesc razele soarelui care mângâie fiecare frunză. Iubesc ploaia, fiecare picătură încărcată cu sare care se prelinge pe şuviţele de păr şi ajunge la zâmbet, care alunecă pe umbrelă şi spală pantofii murdari. Ador să sar în bălţi şi în frunzele căzute de toamnă, să fac oameni de zăpadă şi să mă dau cu sania. Ador să cad de pe role sau din copaci, ador să dansez şi să râd. Ador ciocolata şi îmi place să mănânc prăjitura de ciocolată cu mâna. Ador să simt pământul, să-mi murdăresc mâinile până la ultimul strat culegând cartofi. Iubesc să văd păsări care zboară în stoluri şi execută un număr de magie pe cerul pătat de nori. Iubesc zgomotul apei în timp ce se loveşte de pietre. Îmi place să mă murdăresc cu mină sau cerneală atunci când desenez şi scriu sau să mă trezesc că sunt colorată cu carioci pe faţă după ce învăţ. Îmi place să fiu diferită. Urc scările cu dreptul întâi şi îmi place să alerg cu micul meu "câine-pisică-oaie-maimuţă"- şi cum îi mai spunem noi - prin parc. Ador să citesc în capătul patului cocoţată pe multe perne şi acoperită cu o pătură groasă, şi ador să fiu deranjată de aruncătura bruscă a câinelui care cere atenţie, în braţele mele. Iubesc să stau cu mama şi ea să îmi citească cu vocea ei blândă şi teatralele gesticulaţii. Ador să discut cu tati despre electricitate şi despre mişcările fizice. Îmi iubesc bunica şi aş asculta poveştile ei tot timpul. Ador să vorbesc cu nepoata mea la telefon, şi chiar dacă îmi spune lucruri banale, iubesc să îi aud vocea ore întregi. Mă simt în al nouălea cer când primesc un telefon de "ce mai faci" de la Ştef şi Andra. Îmi place să văd "pocăinţa" lui Noemi, care, după ce mă supără, încearcă să repare situaţia. Ador să cânt, chiar dacă sună foarte fals uneori. Ador să fotografiez natura, să mă joc solo cu multă lume, să ţip pe stradă, să stau la semafor atunci când mă grăbesc, să simt bucuria căţelului cu labele murdare imprimate pe pantalonii mei atunci când vin acasă. Ador să aud copii râzând şi păsările ciripind. Ador să mângâi câinii de pe stradă, mereu mă opresc să fac asta. Am mâncare de câini prin buzunare. Port o sticlă de apă după mine peste tot, deşi beau cam jumătate de litru pe zi. Iubesc să scriu: toate tâmpeniile, doar să ştiu că scriu. Sunt mândră de mine şi de realizările mele şi ador sarcasmul .Îmi place să mă port dur cu oamenii care plâng şi se plâng pentru nimicuri, să îi fac să vadă că exagerează. Şi cred că ajută să fi scuturat din când în când. Îmi place de dna. dirigintă şi de modul în care ne ceartă ca pe copii ei, ador modul în care predă profu’ de istorie şi iubesc să vorbesc cu dna. de română despre operele filosofice. Iubesc detaliile, dar mă scot din sărite oamenii care le folosesc foarte des în explicaţii, deci ador şi concretul. Îmi place să bat câmpii uneori, să mă port infantil, să fac cu mâna călătorilor din tren, să plâng la filme, să simt.

     Asta sunt eu... Sau cel puţin câteva lucruri care mă definesc. Sunt un mozaic de "de toate"! Şi sunt mulţumită de ceea ce sunt. 

Fata cu ochii mari şi căprui

Bineînţeles, nu e vorba de mine. Ochii mei sunt negri şi mari. Şi văd totul. Percep totul. Simt totul. Adoră detaliile şi modifică realitatea prin sine.
Dar, nu e vorba de ochii mei aici (deşi ei sunt cam epuizaţi). Azi, venind către casă, o fată cu ochii mari şi maro a trecut pe lângă mine plimbându-şi căţelul - de fapt, pufoşenia. Şi, da, am avut o revelaţie! Mi-am dat seama că nu am întrebat şi nu voi întreba niciodată pe nimeni veşnica: "Oare câinele tău muşcă?" Şi e doar dintr-un simplu motiv: oamenii fac câinii să muşte. Alb pe negru. :)
Revenind, n-am văzut niciodată asemenea ochi. Niciodată. Erau aşa de mari şi plini de viaţă, atât de profund coloraţi în maro... Îţi dau senzaţia de toamnă doar de la o simplă privire. Şi demnitatea ei... Nu a lăsat privirea în pământ, chiar dacă m-am uitat la ea. Şi nu e interesantă senzaţia pe care, cred că, oricine o are atunci când un necunoscut, respectiv o necunoscută schimbă o privire de câteva secunde cu a ta? Mie parcă-mi vine să o dau înapoi, sau să nu mă uit, sau să-mi mut direcţia privirii în pământ. Îmi ador ochelarii de soare. E aşa bine să poţi să ţi capul sus indiferent de cine se uită, pentru că oricum nu-ţi pot vedea ochii! * Pentru că oricum nu-mi pot vedea ochii.
Da. Chiar mi-au plăcut ochii ei. Şi aş fi vrut să o întreb cum se numeşte. Dar parcă avea ceva... Ochii ei erau preocupaţi, gânditori, nerăbdători, maro.

Îmi plac ochii oamenilor. Sunt aşa... oglinda sufletului! Sunt curioasă ce pot spune ochii mei cuiva. Zâmbetul pe care îl au câteodată, sau nu. E interesant... :)
Cu toţii avem ochi frumoşi! :D

Noapte bună!

9 martie pe Marte

Cică e un desen pentru nu ştiu ce concurs... Chestia e că tema e "Omul şi natura" şi trebuia să îl fac alb-negru. Se numeşte "E tot filosofie!".

În altă ordine de idei, azi fu "baba" mea :))) Şi chiar a fost o zi super drăguţă. În plus, o nouă "obsesie", dacă pot spune aşa: melodia Feel good, a lui Muse. Dapp. Din cauza filmului i-am înnebunit pe toţi! :))) 

În fine, noapte bună, se face târziu! 

Bună zi minunată de duminică!

- Luaţi titlul cum vreţi. -
     Hei, lume! Azi e 8 martie! Băi ce a trecut primăvara! Ţin să le spun un cald "La mulţi ani" tuturor doamnelor şi domnişoarelor, sper să primiţi mai multă ciocolată ca mine! (Ţinând cont că am primit 2 de la musafirii de azi).
     După cum se vede vremea de afară, e soare şi fain! Deci cine merge la plimbare îmbrăcată frumos? Fiecare fată, femeie, mamă, bunică, fiică, nepoată, pentru că noi femeile merităm din plin răsfăţ măcar o zi specială pe an (dacă nu mai multe), de la băieţii/bărbaţii pe care îi susţinem şi ajutăm zilnic, nu?
     No bine, eu mă duc să-mi sun sora (care e mama minunată a unei fetiţe minunate), bunica (pe care o ador, e cea mai tare, şi în acelaşi timp mă enervează maxim cu atâţia bani pe care-i investeşte şi se supără când îi refuz - sau îi "uit din greşeală" la ea acasă -), mătuşa (a cărei zi de naştere fusă acum două zile), şi pe soţia fratelui meu, care e o profă super de română şi limbi la Iaşi. Love you girls!
     V-am pupat fetele, ne-auzim mai târziu. Vă las să vă uitaţi la ghiocei:

Da, e maxim stalker, o poză din grădina cuiva. :)))

Nu ştiu ce titlu să-i dau. Recomandări, cred?

Bun. Azi e... sâmbătă, corect.
  I-am dat de capăt la telefon, astea sunt câteva poze din Deva.

 Asta e o idee de grafit super. Congrats' autorului. 

 Statuie, statuie. :)

 Un om care chiar cântă la chitară pe stradă! :O

 Asta sunt eu. Şi bunica mea... :) 71 de ani e ceva!

 Asta e înapoi acasă. 

 Şi OM. Apropo, acolo e trecere de pietoni. ;)

 Trebuia să pun în "colecţie" o minunăţie de-asta. Dovada că mă bat telefoanele "smart" ! :)))

 Terenul de sport al vechii şcoli. 8 ani minunaţi de dat sufletul aici! :D

 Nori!

 Scrie sub poză: Camil Petrescu. Noul autor pe care-l "critc", sau căruia îi comentez operele. :)

 Minunata Retrica şi pozele ei! (Am cameră în faţă, profit) :)))

Ăsta e locul de care-mi va fi cel mai dor din aprilie... Casă-dulce-casă 10 ani... :) În parcarea aia am învăţat să sar peste ghidonul bicicletei când mă lovesc de o bordură! Şi datorită fostului Minimax am băut ceai verde în ambalaj de suc! Ah... Amintiri legate de căzături din viteză cu rolele în timp ce porneam într-o nouă aventură fără frâne şi drumul care mi-a devenit rutină... Dapp. Dar singura constantă a vieţii e schimbarea.

     Acum hai să trecem la lucruri mai serioase. Am văzut două filme azi: 7 pounds (Şapte suflete) cu Will Smith, mai bine spus: revăzut, dar tot m-a făcut să plâng. Şi îl recomand, e minunat. Şi, într-un fericit sfârşit am avut timp şi acces la calculator să mă uit la filmul recomandat de sora mea acum vreo lună: The legend of 1900. E absolut superb! În ăsta film joacă Tim Roth (care mai are un serial bun, pe care l-au întrerupt după trei sezoane, ceea ce e naşpa, cu numele de Lie to me. Merită încercat. E foarte ok dacă te interesează criminalistica şi limbajul trupului), şi Tim Roth, revenind, are o poveste superbă sub numele de 1900, dar mai mult nu vă spun, merită să-l vedeţi şi să-i aflaţi povestea. 

     Şi Camil Petrescu. Studiez la şcoală "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi dacă n-aţi citit-o, v-o recomand. Mie una chiar mi-a plăcut. Şi e ceva nou: autorul e misogin. De aici apare ura mea pentru cuvântul "nevastă", despre care am vorbit. Barbar.

     Trecând mai departe... A fost ziua mătuşii mele care e cobză. Şi sunt imună la răceală! Şi mama a primit o floare care miroase drăguţ, dar foarte puternic. Deci cred că de-aia strănut. :))) În fine, dacă mâine e fain afară (şi sper să fie), cred că dau iar o tură cu Emily prin parc. Şi probabil, mai vin poze. :)

Tehnic

Amalgam de complexe laturi

Ale cutiei care prinde suflete

Şi le ţine strâns în lanţuri cu ghimpi.

Ce faci când nu mai simţi?

Sau nu mai simţi de mult, 

Căci umbra veşnicului mugur

Întinerit mereu în zori

Şi alergat în valuri pline de culori

Se pierde în neantul gropii

Săpate de timp prin munte.

Şi, arsă de focul lui Phoenix,

Se ridică fumegând fantoma

Cireşului.

Deci, simţi mirosul dulcelui-ars

Sau gustul fructului de-ngheţ?

Îţi vezi tu sistemul intern

Cuprins de-al sufletului valuri de fier?

Rugina care creşte adânc în rădăcini

Şi-mpleteşte irisul pierzării

Cu bucuria foamei de noroi...

Se-apropie. O simţi?

E scrisă acum mult timp... Nu ştiu exact când, dar ştiu că am scris-o la şcoală. Însfârşit am scris-o pe blog!

Funcţia cognitivă iese la suprafaţă...

          Dor

Româna-i marea mea iubire,
am fost plecată prin psihologie
şi-mi dă fiori gândul că acum pot scrie.
Fără "termeni de specialitate"
şi descrieri de fapte,
liber la metafore şi vise,
ce la psihologie nu pot fi descrise.

Polenul pe năsucul copilului curios,
apare ca o idee literară.
Nu ca o "prostie fără loc în scris".

Ah! N-am mai simţit aşa un dor, o foame,
şi libertatea care le dă frâu acasă...!
Plăcerea euforică a operelor comentate,
citate căutate-n Călinescu,
fragmentele în roşu subliniate
şi cărţi în teancuri, teancuri de dezmăţ.

Desigur, şi psihologia e frumoasă,
dar nu pot scrie un profil
fără literatură.
Iar toate teoriile se leagă-n epitete.

Mi-era dor de română,
MI-A FOST DOR.


Note ~ Dezmăţ ca haos, teancuri, teancuri, aşezate deschise, închise, trântite oarecum, fără nici un pic de ordine, masa fiind aproape total acoperită de hârtii, şi cărţi, şi pixuri, şi creioane.
   Astăzi mi-am dat seama că urăsc cuvântul "nevastă". E aşa urât! Aşa lipsit de respect... Iar Camil Petrescu foloseşte atât de des "nevastă-mea" în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"...! La fel, "femeie", "femeia mea" mi se pare atât de primitiv! În schimb, "soţie", sună superb. Plin de respect, un termen care defineşte iubirea, dedicarea, egalitatea între soţi. Aşa că, probabil Petrescu a vrut să transmită cititorilor acest aer de dispreţ pe care şi Ştefan îl resimţea faţă de "nevasta" lui. Dar mie mi-a transmis că nu are respect... Cum spunea Călinescu: e "misogin".
   Faza cu "polenul pe năsuc" a fost într-un profil psihosocial făcut la oboseală şi, pot spune, cu sictir. Care, da, a fost respins într-un mod... Fără de mod.
   Ador psihologia. Mă ajută să-mi lărgesc perspectiva... Îmi dezvoltă "Imaginea de ansamblu", însă aici nu e loc de metafore, de literatură. Totul e clar şi concis. Un om e, conform psihologiei clasice, DOAR melancolic... Din punct de vedere literar, melancolicul e un suflet pur, tipologizat de obicei "artist", închis în sine, cu viziune de creator, fantasticul "om din umbră", pe când în psihologie e introvertit, singuratic, şi aici apar teoriile dezvoltării morale ale lui Kolhberg şi Erickson, încadrarea în tabelele factoriale ale lui Cattel (BIG 5) la diferitele poluri, sociabilitatea sa, influenţa celorlalţi... Teorie... Şi sufletul descris atât de poetic e lăsat să zacă într-o cutie, căci, cu toate că psihologia e ştiinţa sufletului, doar exprimarea scrisă a unui om îi poate prezenta sufletul cu adevărat. Şi nici măcar. Poate doar o parte... Ah! Oamenii sunt aşa complicaţi!
   În fine... Astea sunt "preocupările" mele de moment. M-am apucat iar de română, poezia e scrisă azi şi abia aştept să vină luni pentru o nouă oră de dezbateri, de data aceasta a primului roman camil-petrescian. O săptămână nu m-am bucurat de asta. Acum sunt supramotivată să o iau de la capăt şi cine ştie?... Poate că o să analizez personajele şi psihologic dacă tot e roman cu influenţe de ştiinţe care studiază sufletul şi dacă tot Gheorghidiu e filosof!
     O zi bună să aveţi!

2 Martie

Noutăţi? Am luat 8.50 la psiho... Profilul de sangvinic e de vină! Pe melancolic lucrez mult mai bine... În fine, sunt a5a pe listă, la anul mă pun bine şi sper să trec la naţională ;)
 - Telefon nou! M-am conectat la Google şi acum am date pe mobil, deci s-ar putea să încep să postez mai des, de pe mobil! :D
Azi am fost la Deva iar... Chiar îmi place oraşul meu natal! Şi mi-a fost aşaaa dor de el! Fără poze, încă nu mă pricep destul la telefon...
Zi faină !

28.feb

Azi e olimpiada de psihologie. La Deva, sub cetate...
Încep ziua cu puţin Taxi, da, e 6.47 şi eu scriu asta. Tră să fiu a autogară la 8...
Mă duc să mănânc. Postez rezltatele când le primesc! :D
Hugs all!

Crimă

Mă distram cu noţiuni şi termeni pe la şcoală, plus ideea de nuvelă... 16 feb.
Avem aici: "Ce ironic spune ea - Mi-ai murdărit covorul, suflet nul" (Părerea profei de română)
Şi întotdeauna mi-a plăcut ideea de "nouri"!
Ce face televizorul din oameni :)))

Peisaj satiric al mizeriei

Oglinda luminată de soare

Şi masa albă pătată cu ojă mov.

Picăturile roşii stropite pe perete se scurg,

Iar cuţitul atârnă din cadavru.

"E timpul pentru maichiură"

Îşi spune...

"Nu mi-a plăcut niciodată roşul!"

Miros de sânge impregnat pe perdele,

Mătasea ei udă se scutură-n vânt.

"Mi-ai stricat covorul, suflet nul!"

Şi camera miroase-a descompunere...

Se ridică şi merge agale la geam.

Nucii se îndoaie sub nouri,

Iar soarele se strâmbă trist la ea.

"Ah! Ce zi plictisitoare!"

Poştaşul zace mort pe podeaua ei tare

Şi se simte izul morţii înţepător.

"Vezi că ies diseară,

Să nu mă aştepţi!"

"Nu voi fi aici", veni răspunsul.

Şi luându-şi geaca, criminala ieşi.

Poştaşul se ridică uitându-se-n oglindă

La ultima lui suflare.

Îşi ia geaca, pălăria... şi plecă.

"Oricum a fost o aventură."

Norii stropesc fierbinţeala 

Cu o udă armonie ciudată.

El, fredonând, îşi poartă trupul printre dărâmături.

"Sunt viu?"

Fata cu umbrelă galbenă

     Merg pe stradă. Plouă, iar precipitaţiile au udat solul şi el, la rândul lui, mi-a murdărit bocancii cu noroi. Am o umbrelă galbenă... Îmi place galbenul, mai ales când plouă. Îmi aduce aminte de soare... Ghiozdanul meu arată ciudat plin de picuri săraţi. Serios, e interesant. Maşinile trec fluturând aerul pe parbriz. Cui nu-i place ploaia de aproape-primăvară?
     În faţa mea e o fetiţă şi o doamnă care o ţine de mână. Au doar o umbrelă care nu le ajunge şi amândouă sunt jumate udate. La un moment dat, fetiţa începe să plângă. Femeia o scutură supărată şi îi strigă să înceteze. Fetița plânge şi mai tare. Femeia se opreşte şi pe un ton asupritor o întreabă:
     - Ce ai?!
Printre lacrimi şi stropi de ploaie, fetiţa răspunde încet:
     - O umbrelă. Vreau şi eu o umbrelă...
Cum eram şi eu pe-acolo, de umplutură în fundal, m-am oprit în dreptul lor şi am spus:
     - Ia umbrela mea.
Micuţa şi-a ridicat ochii înlăcrimaţi şi se uita lung la mine.
     - Ia-o. Serios. E a ta.
     - Nu e nevoie. Spune femeia - cu veşnica privire de "eu sunt mai sus".
     - E ai ei acum. Şi mă uit la faţa ei dulce, mă aplec încât să fiu aproape de ea. Dar să nu uiţi asta: atunci când te vei uita la umbrelă, să-ţi aminteşti că există oameni buni în lume, iar tu poţi fi unul din ei. Şi mai trebuie să-mi promiţi că vei avea grijă de ea.
Fetiţa înclină din cap în semn de acord. Mă ridic înapoi şi mă uit la faţa plină de tristeţe a femeii.
     - Vă rog să îi amintiţi asta mereu. Oricine are o umbrelă galbenă când plouă, este un om bun. O zi ploioasă frumoasă!
Îi zâmbesc şi mă îndepărtez lăsându-le să-şi continuie drumul.
* Oricum îmi place ploaia. Nu mă deranjează să mă ud puţin.*

P.S. Chiar dacă e textul la persoana I, nu înseamnă că am făcut asta. Dar 100% o voi face dacă ar trebui. Eu am o umbrelă galbenă şi ador ploaia... Mai ales ploaia de aproape-primăvară. Deci fata e un alter-ego al meu, dar povestea nu e reală. Deşi aş vrea să fie... :)
O zi ploioasă frumoasă!

Vampiri.

Am citit azi ceva care m-a inspirat să scriu o altă nuvelă.
Legendele despre vampiri ar putea fi bazate pe "activităţile" lui Vlad Wallachia, cunoscut ca şi Vlad Ţepeş... Puţini ştiu, de fapt, ce făcea tipul ăsta. Avea obiceiul de a bate în cuie pălăriile duşmanilor săi, ca apoi să îi jupoaie de vii, să îi tragă în ţeapă, să înmoaie pâine în sângele lor şi să mănânce. Numele lui înseamnă fiul dragonului lui Dracula. Şi chiar dacă el a fost ucis în 1476, mormântul i-a fost raportat ca fiind gol.
Şi am mai citit despre "porphyria", sau boala vampirilor. Bolnavii încep să prezinte o sensibilitate accentuată la soare, expunerea fiind urmată de învineţirea pielii. Afectează sistemul neurologic şi dă dureri abdominale, plus vărsături, halucinaţii, depresie, paranoia şi atacuri cerebrale. Sunt înregistrate căderi ale părului, iar în cazuri extreme dinţii încep să se păteze roşu sau maro, dar important e că duce la nebunie. E moştenită genetic sau apare în urma unei boli la ficat.
Altă chestie interesantă e "Sindromul Cadavrului" sau "Iluzia Cotard". Pacienţii cred că sunt morţi, fantome, uneori chiar nemuritori. Este activat în urma unui accident grav sau a unei supradoze de droguri. Medicul francez Jules Cotard a descris primele simptome în 1880. Boala se tratează cu medicamente, terapie şi electoşocuri.
Asta mă face să mă gândesc: Cât de ciudat e creierul uman!

Ah! Am mai aflat că există şi sirene-vampiri. Ele nu sug sângele victimelor, ci trag tot aerul afară din plămânii acestora. Şi James&Deborah Howe au creat ciudata imagine a iepuraşului-vampir pentru copii. E vorba de Bunnicula, micuţul drăguţ pufos vegetarian, care suge sucul din fructe şi legume, nu sânge. Iepuraş-vampir.

În altă ordine de idei, azi e ziua tatălui meu şi e aşa soare afară! Am mâncat tort de ciocolată şi îngheţată. Da, e iarnă! Şi urmează o bine-meritată relaxare de duminică...
Probabil o să scriu nuvela criminalistică săptămâna viitoare... Şi am multe în plan până atunci!
Ne citim mâine, probabil. :)

Cine nu adoră ziua îndrăgostiţilor?

Notă personală: Nu cânta după ce ai mâncat o bomboană acră (în special "warheads")!

Mă gândeam despre ce pot scrie azi... Păi, subiectul zilei!
Două chestii:
1. Ori eşti îndrăgostit
2. Ori nu eşti.
Oricum ar fi, dragostea pluteşte-n aer şi oricine o poate simţi, nu? Nu?
Înafară de mine :))). Adică mno... Dragostea familiei şi puţinilor prieteni îmi ajunge. Mai plusăm şi profa de info care mă sună în weekend să se asigure că se bazează pe mine. Altceva? Nope...
Ştii... Eu am câteva principii... Unele sunt flexibile, altele nu. Ce e bătut în cuie e 1 Corinteni 13. Am aflat azi o chestie... "To fall in love", expresia americană înseamnă concret: mergi pe stradă şi cazi într-o groapă pe care n-ai văzut-o. Nu mai poţi ieşi, iar după un timp nici nu mai încerci, pentru că îţi dai seama cât de frumos este acolo. Îndrăgostiţii, să o luăm aşa, sunt ăia doi care atunci când ies cu grupul în oraş stau numai ei oricum, ca şi când nu ar face parte din grup. Sunt cei doi care îşi doresc să fie 24 de ore împreună, care uită să mănânce gândindu-se la celălalt, care caută tot felul de alinturi originale şi vrea să facă tot ce-i stă în putere să-şi facă jumătatea să se simtă iubită. Nu te regăseşti în ce am scris? Nu eşti îndrăgostit! PUNCT
În altă ordine de idei, tocmai ce am auzit o fază: cel mai nasol lucru de ziua îndrăgostiţilor e să te desparţi de cineva cu care nici măcar nu eşti împreună. Asta e o chestie... :S
Mno... Ce să vă mai spun despre dragoste? Probabil că veţi descoperi voi restul. Până atunci, ştiu din surse sigure (mama şi tata) că te poţi reîndrăgosti în fiecare zi şi de fiecare dată şi mai tare. Deci dacă iubitul/iubita nu vă fac să vă simţiţi aşa măcar din când în când... Înţelegeţi şi voi...

E 20:21. Cerul e plin de stele şi dacă ar fi fost nori ar fi fost în formă de inimioare! (Luaţi-o ironic).
O zi a lui Valentine - sau ce a mai rămas din ea - fericită! :D

Idei filosofice. Partea I.

Capitolul: La teorie suntem buni, practica ne omoară.

Dacă teorie = "Răspuns sau soluție la o chestiune filosofică sau științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor," adică, practică spusă în cuvinte, şi practica este "Aplicarea și verificarea efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare," iar ipoteza este o idee ce se poate verifica, atunci teoria fără practică e goală, nulă, o ipoteză.

Termenul de "teorie fără practică" nu e valid, părerea mea. Dacă merge teoretic, dar practic nu, înseamnă că nu merge teoretic, deci teoria e greşită.

Dar din ce punct de vedere e "greşitul" greşit? Incorectitudinea este doar opusul corectitudinii, iar fiecare om are "adevărul" său, prototipul este el. Să luăm de exemplu zburatul. Teoria spunea că avionul poate decola, practica a dovedit că nu, pentru că primul avion nu s-a ridicat mult timp de la sol. Şi totuşi, primul zbor efectiv autopropulsat a fost făcut de Traian Vuia. Iar tot ce trebuie să faci e să crezi. Ai o idee, o pui pe hârtie, o faci practică. Nu dă rezultate favorabile. Încerci iar şi iar şi iar. Schimbi variabilele teoriei până când o ipoteză devine ceva practic.

Practica te omoară atâta timp cât nu îi dai o şansă.
Şi... gata! 

P.S. Mai sus sunt definiţii din DEX (între ghilimele) şi definiţiile mele.

Despre avioane: Apărute la începutul secolului 20, primele avioane cereau mult curaj și îndemânare pentru a le pilota. În acea vreme, ele nu erau nici rapide, nici încăpătoare. Primul zbor controlat, propulsat, cu un aparat mai greu decât aerul l-au făcut Frații Wright pe 17 decembrie 1903, primul zbor efectiv autopropulsat a fost făcut de Traian Vuia la data de 18 martie 1906 iar primul zbor oficial autopropulsat a fost făcut de Alberto Santos-Dumont la data de 12 noiembrie 1906. Henri Coandă este inventatorul aparatului de zbor fără elice, acesta fiind propulsat de un motor cu reacție. Louis Blériot a fost primul pilot care a traversat Canalul Mânecii, în 1909. Charles Lindbergh a realizat prima traversare a Atlanticului, singur și fără escală, în 1927. În 1933, Wiley Post a fost primul pilot de avion care a făcut singur turul lumii. A parcurs 25 000 km în 27 zile, 54 ore și 78 de minute. ~ Wikipedia